Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a afirmat că revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor se poate face la propunerea grupului parlamentar care l-a propus pentru această funcţie, el menţionând că nu există o oprelişte ca un grup parlamentar să propună un parlamentar din afara lui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Augustin Zegrean a comentat, în cadrul unei emisiuni la Digi24, problema revocării preşedintelui Camerei Deputaţilor.

”Regulamentul Camerei Deputaţilor spune că doar grupul care l-a propus îl poate revoca. Grupul care l-a propus...”, a spus preşdintele Curţii Constituţionale.

El a menţionat, în acest context, că Regulamentul lasă deschisă posibilitatea ca preşedinte al Camerei Deputaţilor să ajungă o persoană care nu aparţine grupului care l-a propus pentru această funcţie.

”Grupul poate să propună un membru din alt grup”, a spus preşedintele CCR.

În Regulamentul Camerei Deputaţilor, procedura de revocare a preşedintelui este prevăzută la articolul 26 care stipulează că ”preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparţine preşedintele.”

La începutul săptămânii, grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a depus la Biroul Permanent cererea de revocare a lui Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei, recent exclus din partid. În şedinţa Biroului Permanent, discuţiile asupra cererii au fost suspendate după ce Zgonea a invocat un articol din Regulament care prevede că ”propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar căruia îi aparţine preşedintele”, iar Zgonea, exclus din PSD, susţine că nu mai face parte nici din grupul parlamentar. 

Secretarul Camerei; Marcel Ciolacu a explicat, miercuri, că solicitarea lui Valeriu Zgonea ”pare pertinentă”, din expunerea pe care acesta o face în scrisoarea adresată conducerii Camerei.

”Pe de altă parte, grupul PSD a spus foarte clar că afilierea către un alt grup sau grupul independent, neafiliat, se anunţă în plenul Camerei Deputaţilor, şi dânsul nu a făcut această procedură. Este o discuţie, urmează ca liderii grupurilor să se reunească şi să tragă concluziile”, a spus Ciolacu.

Biroul Permanent al Camerei a solicitat un pnct de vedere al Comisiei juridice care îşi va prezenta luni concluziile asupra acestei chestiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.