Judecătorul CCR Augustin Zegrean a comentat, marţi, sesizările făcute la Curte de către fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, spunând că au mai fost date două astfel de decizii în trecut, în 2005 şi 2012, astfel încât cine citeşte acele decizii poate să "prevadă" ce va hotărî CCR în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Dacă aţi citit deciziile Cuţtii, oricine, dacă le-ar citi, ar putea să prevada deciziile⁠⁠⁠⁠. Am mai dat astfel de decizii în 2005, 2012", a spus fostul preşedinte al CCR.

Zegrean a adăugat că judecătorii s-au pronunţat de fiecare dată în asfel de cazuri şi au dat soluţii "care nu au mai fost contestate de nimeni".

Augustin Zegrean se referă la decizia din 2005, când PNL şi PD au vrut să îl schimbe de la conducerea Camerei Deputaţilor pe Adrian Năstase, decizia fiind că doar grupul care l-a propus pe şeful forului poate decide revocarea sa din funcţie, şi la decizia din 2012, când USL a revocat-o pe Roberta Anastase, fără să respecte decizia din 2005, însă Curtea a decis că procedurile interne ale Parlamentului revin doar în sarcina senatorilor şi deputaţilor, astfel încât aceştia pot decide reglementările în baza cărora şefii Legislativului pot fi revocaţi. În cazul Robertei Anastase, CCR a menţionat şi schimbarea majorităţii în Parlament ca fiind un factor ce permite schimbarea preşedintelui forului.

Ambele decizii, dacă ar fi aplicate în cazul lui Valeriu Zgonea, i-ar putea fi nefavorabile, având în vedere că schimbarea sa a fost făcută la propunerea grupului care l-a instalat în funcţie, iar judecătorii ar putea invoca din nou argumentul că nu vor interveni asupra reglementărilor interne.

Curtea Constituţională se reuneşte marţi pentru a discuta două sesizări făcute de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, privind modificarea Regulamentului forului şi a procedurii de revocare a sa din funcţie.

Ambele sesizări au fost făcute de Valeriu Zgonea ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Prima sesizare se referă la modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, prin care şeful forului îşi poate pierde funcţia automat odată cu pierderea sprijinului politic şi care prevede că o solicitare de revocare poate veni de la grupul parlamentar care l-a propus pe preşedinte, şi nu doar de la grupul din care acesta face parte.

A doua sesizare se referă la Hotărârea Camerei Deputaţilor prin care funcţia de preşedinte a fost vacantată, în baza modificărilor considerate neconstituţionale de către Valeriu Zgonea.

Primul termen de judecare a dosarelor a fost 21 iunie, însă CCR a amânat dezbaterile pentru aprofundarea cauzei, potrivit unor surse din cadrul instituţiei.

Valeriu Zgonea a pierdut, pe 13 iunie, funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi membru al Biroului Permanent după ce a fost revocat din funcţie, ca urmare a pierderii sprijinului politic din partea grupului parlamentar al PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.