Deputatul ALDE Varujan Vosganian i-a cerut miercuri deputatului USR Claudiu Năsui, în cadrul dezbaterilor din cadrul comisiilor reunite buget-finanţe, să nu mai justifice expresii precum ”porcii care se îngraşă în Parlament” şi ”şuşe ordinare” prin faptul că parlamentarii cu experienţă folosesc şi ei acelaşi limbaj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Schimbul de replici a avut loc în cadrul dezbaterilor asupra amendamentelor depuse la textul Legii bugetului de stat pe anul 2018.

Discuţia a pornit de la un amendament prin care USR cerea întreruperea finanţării de la bugetul statului pentru Academia Oamenilor de Ştiinţă, denumită ”sinecură ordinară” de către Năsui în cadrul dezbaterilor. Amendamentul a fost respins ulterior.

Un parlamentar PSD i-a cerut deputatului USR să nu mai folosească un astfel de limbaj, iar Năsui a spus că trebuie aplicat acelaşi standard şi la parlamentarii puterii, nu doar la cei din opoziţie.

”Dacă vreţi să ridicăm standardul, începeţi cu colegii dumneavoastră, care atunci când întrebam cine o să cumpere apa grea, spuneau Soroş. Aplicaţi aceleaşi standarde şi membrilor PSD”, a afirmat Năsui.

Vosganian i-a reproşat apoi lui Năsui că justifică limbajul folosit prin faptul că şi ceilalţi parlamentari, cu experienţă, vorbesc la fel.

”Înţeleg să fie un reproş pentru noi, care suntem înrăiţi aici în Parlament. Nu mi se pare normal ca un om tânăr (...) să se comporte aşa, spunând că şi cei cu experienţă se comportă aşa. Dacă şi tinerii se contaminează de la năravurile noastre, nu ajungem nicăieri. Vă rog eu, nu mai justificaţii chestii cu porcii care se îngraşă în Parlament şi cu şuşele ordinare prin faptul că cei pe care i-aţi găsit în Parlament folosesc un astfel de limbaj”, a spus Vosganian.

Discuţia a avut loc în contextul în care, în ultimele zile, au avut loc în Parlament mai multe schimburi de replici dure între reprezentanţii PSD şi cei ai USR.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.