Alegerile parlamentare anticipate ar putea avea loc la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai, declară la RFI vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă. El consideră că pentru organizarea unui scrutin înainte de termen e nevoie de voinţă politică, precizând că în februarie ar putea fi declaşată procedura anticipatelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gheorghe Falcă e de părere că ”trebuie să ne punem întrebarea dacă merită ca România să meargă cu încetinitorul în anul 2020 sau România are voinţă politică pentru a declanşa rapid alegerile anticipate, pentru a veni politicienii în faţa cetăţenilor cu programe politice majore şi să începem etapele de reformă, astfel încât dinamismul economic al României să crească”.

Întrebat dacă premierul Ludovic Orban îşi va da demisia sau dacă se va forţa depunerea unei moţiuni de cenzură de către PSD, pentru a se ajunge la alegeri anticipate, vicepreşedintele PNL a răspuns: ”Totul poate începe în luna februarie, în momentul în care ai definitivat bugetul anului 2020, orice Guvern poate funcţiona pe un buget bine definit şi în luna februarie, în funcţie de temele lunii februarie, în funcţie de voinţa politică, poate să înceapă una dintre cele două proceduri, pentru a ajunge ca România, pe la sfârşitul lunii aprilie-începutul lunii mai, să aibă alegeri anticipate”.

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan a declarat luni că alegeri anticipate vor avea loc cel târziu în luna aprilie şi că PNL are negocieri cu partidele parlamentarepoe această temă, fiind necesare  încă 24 de voturi pentru a susţine un astfel de demers.

"Noi vom folosi toate mijloacele constituţionale pentru a genera alegeri anticipate. Este obligaţia noastră. Este o cerinţă a alegătorilor noştri. Acest demers este susţinut de USR, UDMR şi PMP. Ne aşteptăm ca cei care au sprijinit investirea Guvernului Orban, din 23 de parlamentari ALDE, să susţină demersul nostru. (...) Este normal să ne dorim o majoritate formată din două sau trei forţe politice, din care vioara întâi să fie PNL şi un Guvern condus de Ludovic Orban. Veţi vedea că avem toţi paşii pregătiţi. Lunile februarie, martie vor fi extrem de interesante. Cel târziu în aprilie vom avea alegeri anticipate", a afirmat Rareş Bogdan, la Digi24.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.