USR solicită explicaţii din partea autorităţilor în cazul evacuării beneficiarilor din Dumbrava: Dincolo de componenta penală, modul în care au acţionat ridică întrebări serioase privind respectarea drepturilor persoanelor vulnerabile

USR solicită explicaţii din partea autorităţilor în cazul evacuării beneficiarilor din Dumbrava: Dincolo de componenta penală, modul în care au acţionat ridică întrebări serioase privind respectarea drepturilor persoanelor vulnerabile

USR solicită explicaţii complete din partea autorităţilor în cazul evacuării beneficiarilor din Dumbrava, Bihor, arătând că ancheta penală aflată în desfăşurare trebuie să stabilească rapid toate responsabilităţile şi circumstanţele care au condus la această situaţie. Potrivit USR, dincolo de componenta penală, modul în care instituţiile statului au acţionat înainte, în timpul şi după evacuarea forţată a beneficiarilor ridică întrebări serioase privind respectarea drepturilor persoanelor vulnerabile şi coordonarea intervenţiei autorităţilor.

USR anunţă că, pentru a clarifica aceste aspecte, parlamentarii USR au solicitat informaţii oficiale de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Avocatul Poporului, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), DIICOT, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Poliţia Română.
 
USR solicită răspunsuri clare la câteva întrebări esenţiale:
- Beneficiarii şi-au exprimat în mod liber şi informat consimţământul pentru transferul către alte centre?
- Cine a dispus transferurile şi în baza căror criterii au fost acestea realizate?
- Unde se află în prezent beneficiarii evacuaţi şi ce soluţii există pentru persoanele care doresc să revină în Dumbrava?
 
Potrivit USR, respectarea drepturilor fundamentale nu poate fi suspendată nici în situaţii de criză şi nici în cadrul unor intervenţii justificate de existenţa unor suspiciuni privind încălcarea legii. Protejarea persoanelor vulnerabile presupune atât combaterea abuzurilor, cât şi garantarea demnităţii, a libertăţii de alegere şi a continuităţii serviciilor de care acestea depind.
 
”Răspunsurile pe care autorităţile le vor furniza vor fundamenta iniţiativele legislative şi administrative pe care USR le va propune pentru a preveni repetarea unor astfel de situaţii. Statul are obligaţia de a interveni ferm împotriva abuzurilor, dar şi responsabilitatea de a se asigura că măsurile luate nu produc noi suferinţe celor pe care ar trebui să îi protejeze”, mai transmite USR în comunicatul oficial. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră