Coaliţia PSD-PNL-UDMR a respins iniţiativa legislativă a senatorilor USR Andrei Postică şi Remus Negoi prin care autorităţile publice locale şi judeţene ar fi fost obligate să organizeze cel puţin o întâlnire în care să se dezbată proiectele de hotărâri privind aprobarea strategiilor, a bugetelor şi rectificărilor bugetare, a stabilirii impozitelor şi taxelor locale, precum şi proiectele de hotărâri care reglementează organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, indiferent dacă a fost solicitată sau nu. Senatul a respins proiectul de lege în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În prezent, autorităţile locale sunt obligate să organizeze dezbateri pe teme de interes pentru comunităţile locale, dar doar dacă acest lucru este solicitat în mod expres de asociaţii legal constituite sau alte autorităţi publice, arată comunicatul de presă al USR. 

Luând cuvântul la dezbaterile din plenul Senatului, senatorul USR Andrei Postică a argumentat că o asemenea măsură ar reprezenta o măsură de transparentizare a activităţii din primării şi ar facilita dialogul şi schimbul deschis de opinii intre aleşii locali şi cetăţeni.

„Autoritatea publică locală trebuie să fie proactivă, să dea dovadă de deschidere în colaborarea cu cetăţenii, organizând permanent consultări publice şi dezbateri din care să rezulte acte normative destinate cetăţenilor şi care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor din comunităţi”, a explicat Andrei Postică, potrivit sursei citate.

Iniţiativa USR a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ şi de la Consiliul Economic şi Social. Guvenrul militaro-socialist a transmis că nu susţine proiectul, iar Comisia de Administraţie publică a emis un raport de respingere.

La rândul său, răspunzând reprezentanţilor coaliţiei de guvernare, senatorul USR Remus Negoi a explicat că iniţiativa legislativă este menită să evite situaţia când membrii comunităţilor locale sunt puşi în faţa faptului împlinit în chestiuni majore, care îi privesc pe toţi şi fiecare în parte.

„Iniţiativa ar fi permis comunităţii locale să se informeze direct, de la aparatul primăriei şi de la aleşii locali, despre cele mai importante chestiuni care afectează o comunitate locală şi pe fiecare dintre membrii acesteia: strategia de dezvoltare a comunităţii, bugetul şi rectificările bugetare, modificările taxelor şi impozitelor. În acelaşi timp, iniţiativa ar fi permis aleşilor locali să cunoască direct opiniile cetăţenilor cu privire la propunerile lor. Nu este vorba de a organiza dezbateri pentru fiecare proiect de hotărâre de consiliu local, ci doar pentru cele cinci domenii foarte importante!”, a precizat Remus Negoi, conform sursei menţionate.

Iniţiativa legislativă USR care ar fi dus la transparentizarea activităţii autorităţilor locale a fost respinsă cu 78 de voturi „pentru” raportul de respingere, iar 33 de senatori au votat împotrivă.

Senatul este prima cameră sesizată, proiectul legislativ urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.