Cristina Prună va fi nominalizarea USR pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. AUR anunţă, de asemenea, că va lupta pentru a împiedica abuzul deosebit de grav pe care noua majoritate parlamentară PSD-PNL-UDMR îl orchestrează la Senat în scopul revocării neconstituţionale a preşedintei Anca Dragu. USR mai spune că ”înţelege dorinţa noului FSN de a acapara toată puterea în statul român, dar nu va accepta încălcarea Constituţiei doar de dragul de a satisface orgoliile mărunte ale politicienilor aflaţi vremelnic la butoanele puterii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În contextul înţelegerii toxice dintre PSD şi PNL şi a demersurilor grăbite de a acapara conducerile celor două Camere, USR anunţă că o susţine pe deputata Cristina Prună pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În acelaşi timp, USR va lupta pentru a împiedica abuzul deosebit de grav pe care noua majoritate parlamentară PSD-PNL-UDMR îl orchestrează la Senat în scopul revocării neconstituţionale a preşedintei Anca Drag”u, a transmis USR printr-un comunicat oficial. 
 
USR spune că, ”după ce au negociat cum să-şi împartă pârghiile de influenţă şi banii românilor, PSD, PNL şi UDMR trec astăzi, cu o grabă demnă de o cauză mai bună, la acapararea conducerilor Camerei Deputaţilor şi Senatului”.
 
”O fac la fel cum au făcut politică în ultimul timp: în total dezinteres şi dispreţ faţă de cetăţenii care i-au votat şi faţă de binele ţării”, acuză USR. 
 
Potrivit USR, ”la Camera Deputaţilor, PSD, PNL şi UDMR îşi dau astăzi mâna pentru a-i da funcţia pe tavă lui Marcel Ciolacu, după ce l-au instalat interimar la conducere pe sinecuristul Sorin Grindeanu”.
 
”USR nu acceptă jocurile de culise ale noului FSN şi o susţine, în schimb, pe deputata Cristina Prună, în prezent vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor”, spune formaţiunea. 
 
USR mai arată că, la Senat, ”PSD, PNL şi UDMR vor forţa, tot astăzi, revocarea din funcţia de preşedinte a Ancăi Dragu, demers pe care vor să-l întemeieze pe un Regulament al Senatului cu multe semne de întrebare în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea, fapt atestat de Curtea Constituţională încă din anul 2005”. 
 
”USR înţelege dorinţa noului FSN de a acapara toată puterea în statul român, dar nu va accepta încălcarea Constituţiei doar de dragul de a satisface orgoliile mărunte ale politicienilor aflaţi vremelnic la butoanele puterii. USR va face toate demersurile pentru a împiedica abuzurile coaliţiei hoţiei, pentru a apăra valorile democratice şi europene”, se mai precizează în comunicat. Camera Deputaţilor îşi alege marţi preşedintele. postul rămânând vacant în urma demisiei lui Ludovic Orban. Liderul PSD Marcel Ciolacu şi-a anunţat deja candidatura.
 
„Mâine (marţi - n.r.) îmi voi depune candidatura pentru şefia Camerei Deputaţilor, deoarece s-a conturat o majoritate. Am înţeles că şi domnul Cîţu îşi va depune pentru şefia Senatului", a declarat Marcel Ciolacu, luni, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD. 
Regulamntul Senatului prevede, referitor la calitatea de preşedinte al Senatului, că aceasta poate fi pierdută înainte de expirarea mandatului, ca urmare a pierderii calităţii de senator, a demisiei din funcţie sau a revocării .

Revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puţin una dintre următoarele împrejurări: încalcă prevederile Constituţiei; încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

Propunerea de revocare se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune.

Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Regulament şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

 
 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.