USR Alba a depus, luni, la Instituţia Prefectului Alba, o sesizare prin care solicită prefectului că constate încetarea de drept a mandatului primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, alea din partea USR în 2020, după ce acesta a anunţat, săptămâna trecută că se întoarce „la matcă”, în PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Preşedintele USR Alba, deputatul Beniamin Todosiu, afirmă că USR a solicitat încetarea mandatului primarului Gabriel Pleşa arătând că toate gesturile făcute în ultimele zile de către Gabriel Pleşa au „premisele unei demisii”, acesta fiind motivul pentru care solicită încetarea mandatului. 
„Noi solicităm încheierea mandatului în urma constatării demisiei domnului Gabriel Pleşa. Noi considerăm că acel text public, împreună cu mesajul de pe grupul intern al USR, urmat de părăsirea grupului USR Alba, are toate premisele unei demisii. Mai mult, joi seară, pe 14 decembrie, am avut convocată o şedinţă de Biroul Judeţean a USR Alba, la care el era convocat, fiind membru în Biroul Judeţean USR Alba. La acea şedinţă nu a participat şi nu ne-a dat nicio explicaţie legată de decizia dânsului. Drept urmare, noi considerăm că aceasta este o demisie, pentru că este un act unilateral şi are toate premisele unei demisii. De altfel, în lege eu nu am găsit nicăieri că este obligatoriu să fie o demisie în scris, doar la înscrierea într-un partid politic ai această obligaţie de a declara în scris că nu faci parte dintr-un alt partid politic. În rest, nu scrie nicăieri în legislaţie acest lucru, decât în Codul Muncii, or într-un partid politic nu cred că se aplică Codul Muncii. Aşteptăm să-şi facă datoria instituţiile statului”, a declarat, luni, pentru News.ro, preşedintele USR Alba. 
Într-o postare pe Facebook, Beniamin Todosiu a ţinut să precizeze că demersul USR „nu este o răzbunare politică, ci este un act de respect faţă de legea din România”. 
„Am aşteptat o săptămână ca prefectul sau secretarul general să se autosesizeze, cum îi obligă Codul Administrativ, şi să constate încetarea de drept a mandatului primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, ca urma a demisiei anunţate public. Nu s-a întâmplat acest lucru, astfel încât sperăm că îi va trezi din somn sesizarea noastră. Fostului meu coleg Gabriel Pleşa îi spun doar că nimeni nu este mai presus de lege şi îi recomand să aibă curajul să îşi asume decizia luată săptămâna trecută, alături de baronii PNL”, a mai scris Todosiu. 
Gabriel Pleşa a fost membri PNL, iar în februarie 2020 s-a înscris în USR, candidând pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia din partea acestui partid şi învingându-l la câteva procente pe candidatul PNL.
În 11 decembrie Pleşa a publicat, pe reţelele de socializare, o fotografie în care apare alături de mai mulţi lideri ai PNL, între care Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan Lucian Bode, Gheorghe Flutur, Vasile Blaga şi Florin Roman, însoţită de mesajul: „Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism, ci de o alegere înţeleaptă, cea de a reîntregi şi întări o echipă care, trecând peste orgolii şi asumându-şi erorile din trecut, poate performa mai bine ca oricare alta”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.