Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost iritat de întrebările ziariştilor, duminică, după şedinţa Comitetului Executiv al partidului. El a dat doar o scurtă declaraţie, în care a spus că vrea reducerea bugetelor serviciilor de informaţii, iar dacă nu face Guvernul, o va face Parlamentul. Ulterior, Dragnea s-a întâlnit cu grupurile parlamentare şi a prezentat concluziile într-o conferinţă de presă, despre care a spus că vrea să fie scurtă, astfel că nu acceptat multe întrebări ale ziariştilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CITEȘTE ȘI Dragnea, despre faptul că Iohannis nu numeşte miniştrii la Transporturi şi Dezvoltare: Să vedem dacă domnul preşedinte ne spune de ce nu îi vrea. Mai aşteptăm puţin

UPDATE: Liviu Dragnea a declarat, în conferinţa de presă, că Guvernul va aloca sume îndestulătoare pentru administraţia locală, astfel încât dezvoltarea comunităţilor locale să fie un obiectiv major.

„Dacă reuşim ca 20% din bugetele locale să fie pentru investiţii, putem ca în 5-6 ani de zile satul românesc să arate poate mai frumos ca în vest”, a susţinut liderul PSD.

În privinţa bugetului Bucureştiului, Liviu Dragnea a spus că „e prea multă minciună”.
 
„Bugetul Bucureştiului nu s-a diminuat, ci s-a mărit, dar primarii de sectoare au solicitat o întâlnire cu ministrul de Finanţe. Ministrul doar le-a spus: toţi banii sunt pentru bucureşteni, dar hotărâţi cum vreţi să se repartizeze între Primăria Generală şi sectoare. Ce au propus şi şi-au asumat în scris primarii de sectoare, aşa a asumat ministrul de Finanţe. Nu vor înceta minciunile, nu voi mai lăsa nicio minciună să nu fie taxată, explicată. Oricine lucrează în administraţia locală să se concentreze pe ce a promis - să aloce banii pe dezvoltarea comunităţilor, nu pe prostii”, a declarat Dragnea.
 
El a susţinut că, în mod sigur, bugetele serviciilor de informaţii vor fi reduse: „Banii vor merge la copiii României“.
 
Întrebat de ce nu a fost prezent la ceremonia de la Ateneu pentru lansarea preşedinţiei UE, Liviu Dragnea a răspuns: „N-am putut. Din motive personale”.
 
Liderul PSD a susţinut că, în ciuda plecărilor din ultima perioadă, majoritatea parlamentară nu se pierde.
 
”Majoritatea parlamentară se verifică la legi şi la moţiunile de cenzură. Se pare că s-au păcălit. Dacă nu mai e niciun acoperit, nu mai pleacă niciunul, dacă mai e, mai pleacă”, a mai spus Dragnea.
 
Despre ordonanţele de urgenţă anunţate de Tudorel Toader după deciziile CCR pe codurile penale, pe completurile de 5 judecători de la ICCJ şi pe protocoale, Liviu Dragnea a declarat: „Eu nu vreau să vorbesc despre himere. Când o să văd un text care să conţină ceea ce s-a discutat în CEx şi care pe mine, pe dl Tăriceanu să ne convingă că acele ordonanţe repară mare parte din nedreptăţile care au ieşit la iveală în ultima perioadă, atunci o să vorbesc despre ele şi o să le susţin. Până atunci, nu vreau să comentez”.
CITEȘTE ȘI Robert Negoiţă spune că Marian Oprişan a cerut în şedinţa CEx să fie exclus din partid

UPDATE: „I-am rugat să analizeze sumele alocate serviciilor secrete. Cred că sume importante de aici pot fi realocate către sănătate, de exemplu. Eu mă gândesc la un program de acordare gratuită pentru toţi copiii din România de vitamina D, este tot un program de siguranţă naţională, program pentru diabet şi doamna prim-ministru împreună cu domnul ministru au spus că vor analiza dacă pot face în Guvern această modificare, dacă nu, eu sigur o s-o fac la Parlament, cu amendamente”, a afirmat Dragnea.

La observaţia unui reporter că este nevoie şi de avizul CSAT, Dragnea a răspuns: „E nevoie de avizul lui Iohannis şi pentru viaţă, să înţeleg?”.
 
Întrebat dacă acest lucru înseamnă că nu se va mai cere avizul CSAT, liderul PSD a replicat: „Parlamentul nu cere aviz de la nimeni”. 
 
„A fost o singură întrebare. Dacă vreţi să ne mai vedem şi după Cameră (unde va avea o întâlnire cu deputaţii PSD - n.r.) şi să începem anul bine, bine, dacă nu, la revedere”, le-a mai spus apoi Liviu Dragnea ziariştilor, ducându-şi degetele la buze.

Este prima apariţie publică a lui Liviu Dragnea de la sfârşitul anului trecut. Dragnea nu a făcut declaraţii înainte de şedinţă.

După şedinţa CEx, are loc o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PSD de la Camera Deputaţilor şi de la Senat în vederea începerii noii sesiuni parlamentare. Chiar în prima săptămână a sesiunii va fi dezbătut bugetul de stat.

De altfel, la Comitetul Executiv a venit şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, care este şi preşedintele Asociaţiei Muncipiilor din România, a declarat că speră că îi poate convinge pe liderii PSD ca bugetul de stat să nu fie votat în forma publicată de Ministerul Finanţelor.

„Vor să ne dea o mare din parte din cheltuielile pe care le suporta guvernul anul trecut şi până anul trecut. Mai mult decât atât, lăsând la o parte faptul că cele mai multe primării, cred 70-80 la sută dintre primării nu au cum să suporte această cheltuială, nu se respectă programul de guvernare. Este profund în neregulă să punem pe primari să vină, să stea cu mâna întinsă ca nişte cerşetori pe la uşile unor miniştri“, a mai spus Negoiţă.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, pentru Digi24, că proiectul de buget va fi aprobat marţi în Guvern şi trimis în aceeaşi zi Parlamentului. Teodorovici susţine că este „un buget revoluţionar“ şi anunţă că ordonatorii principali de credite vor trebui să primească aprobare de la ministrul Finanţelor pentru fiecare cheltuială, iar dacă nu se conformează vor fi amendaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.