Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că are câteva mii de cărţi în plus citite faţă de Marcel Ciolacu şi dacă se apucă să vorbească de liderul PSD, acesta „trebuie să îşi ia trei firme de consultanţă să-i pună vorbele în gură”. Liberalul a mai precizat că s-a luptat cu „personaje mult mai cultivate ca Marcel Ciolacu” şi l-a dat exemplu pe Victor Ponta. În replică, deputatul PSD Marian Mina a afirmat că în cazul în care „se apucă” Rareş Bogdan de Marcel Ciolacu, aşa cum liberalul ameninţă pe la televizor, atunci maxim „poate să strige cu ochii ieşiţi din orbite: Marcel Ciolacu preşedinte!”. De asemenea, vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat că Rareş Bogdan probabil „a vrut să se deghizeze în intelectual de Halloween”. Zetea a avut un mesaj pentru prim-vicepreşedintele PNL şi i-a transmis că „meniurile din restaurantele de fiţe pe care le frecventează în Europa şi de unde se bate cu «specialii» nu sunt cărţi!”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Gabriel Zetea, mesaj pentru Rareş Bogdan: Meniurile din restaurantele de fiţe pe care le frecventează în Europa şi de unde se bate cu „specialii” nu sunt cărţi!
CITEȘTE ȘI Deputat PSD: Cred că dacă „se apucă” Rareş Bogdan de Marcel Ciolacu, aşa cum ameninţă pe la televizor, maxim poate să strige cu ochii ieşiţi din orbite: Marcel Ciolacu preşedinte!

 

Rareş Bogdan a declarat, duminică, la Digi 24, că cei de la PSD se dovedesc „nişte copilandri”.
 
„Noi niciodată nu ne vom ataca partenerii de coaliţie, dar mi se pare că toată imaginea de 32 de ani a PSD au făcut-o zob oamenii ăştia, pentru că pur şi simplu se dovedesc nişte copilandri”, a afirmat prim-vicepreşedintele PNL.
 
Întrebat dacă se referă la Marcel Ciolacu, Rareş Bogdan a răspuns: „Mă refer la cei care caută permanent scandal, caută permanent zâzanie, în loc să se preocupe de adevăratele chestiuni care ţin de ţară”.
 
„E o suprapunere de crize. Avem o situaţie complicată la graniţa estică şi nordică, avem o şansă uriaşă de a intra în spaţiul Schengen după 11 ani. În loc să ne preocupe toate aceste lucruri extrem de importante pentru viitorul românilor şi al României, noi ce facem? Ne jucăm la groapa de nisip din faţa blocului şi aruncăm cu vorbe în vânt, jignind parteneri de coaliţie”, a continuat Rareş Bogdan.

El a afirmat că de o săptămână liderii PNL sunt sub o adevărată tiradă din partea PSD.
 
„Nu am suportat atât de multe jigniri cred că de trei ani de zile, niciodată. De o săptămână, probabil din cauza scăderii în sondaje, nu îmi dau seama, pur şi simplu suntem sub o adevărată tiradă zi de zi, la care până acum ne-am ferit să răspundem, pentru că mi se pare că preocupările românilor şi preocupările unor lideri de partide, a unor lideri naţionali sunt cu totul în altă direcţie, nu pentru a răspunde pe mici cioace şi  pe mici dialoguri care nu duc la absolut nimic decât la o continuare a conştientizării românilor că clasa politică din România este departe de ceea ce ar trebui să fie şi de problemele ei”, a menţionat Rareş Bogdan.
 
Chestionat dacă are informaţii că PSD a scăzut în sondaje, prim-vicepreşedintele PNL a răspuns: „Nu am informaţii, am certitudini pentru că văd”.
 
„Au scăzut şi asta îi doare. De asta se agită de o săptămână, urlă din toţi rărunchii, vor să creeze zâzanie, vor să creeze reacţii din partea noastră. Mă atacă ba pe mine, ba Alina Gorghiu, ba pe Dan Motreanu, ba pe Emil Boc, ba pe Ilie Bolojan, pe cine prind, atacă, ba pe miniştrii noştri, că e Virgil, că e Bode. Pe Bode am văzut că nu. Pe premier şi pe Bode îi lasă mai moale că le trebuie să continue dialogul cu cineva”, a completat Bogdan.

Eurodeputatul PNL a cerut social-democraţilor să înceteze aceste atacuri.
 
„Să înceteze cu atacurile pentru că altfel ne vor aduce şi pe noi la exasperare, ne vom pierde răbdarea. Am avut războaie publice şi m-am luptat cu personaje mult mai cultivate ca Marcel Ciolacu. Probabil  Victor Ponta citise cam 1.500 de cărţi în plus faţă de Marcel Ciolacu şi avea ceva mai multă şcoală. Liviu Dragnea era mult mai abil şi mult mai şmecher”, a mai afirmat Rareş Bogdan.
 
Acesta a mai fost întrebat dacă PNL doreşte să continue coaliţia de guvernare cu PSD.
 
„Noi ne dorim să continuăm cu o guvernare stabilă pentru România, dar vă spun din start că nu ne vom lăsa nici călcaţi în picioare, nici umiliţi şi nici nu vom primi lecţii. Dacă vor înţelege un parteneriat asumat, corect, echilibrat, în care să ne respectăm unii pe alţii şi să înţelegem fiecare aportul pe care îl aducem în această guvernare, cu siguranţă lucrurile vor fi foarte bune. Altfel, sigur că coaliţia va continu, dar va fi într-un continuu câr-mâr şi într-un continuu scandal, ceea ce nu va da bine şi nu va face bine României. Eu sper să se oprească din aceste atacuri şi ne preocupe exclusiv guvernarea şi nu atacurile la partener. Noi nu am atacat partenerii de guvernare, niciunul din prim-vicepreşedinţi, nici preşedintele partidului, nici secretarul general. Nu ne-am atacat partenerii. Să înceteze să ne mai atace. Am stat 15 ani in televiziune, eu am vorbele la mine, am câteva mii de cărţi în plus faţă de Marcel Ciolacu. Dacă mă apuc să vorbesc de el, el trebuie să îşi ia trei firme de consultanţă să-i pună vorbele în gură. Să ne lase în pace, să se ocupe de guvernare”, a conchis Rareş Bogdan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.