PSD nu participă la şedinţa coaliţiei de guvernare programată miercuri, în semn de protest faţă de atitudinea USR în cazul funeralilor pentru fostul preşedinte Ion Iliescu. PSD participă la şedinţele Coaliţiei până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică şi îşi vor revizui atitudinea!, a anunţat preşedintele interimar al partidului Sorin Grindeanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - ”Istoria nu poate fi mistificată! Iar cei care judecă azi, vor fi judecaţi mâine, la rândul lor! PSD are respect faţă de instituţiile statului român! Refuzăm să girăm formele de instigare la ură publică manifestate de liderii USR, chiar şi în şedinţe oficiale de Guvern”, a scris Grindeanu pe Facebook.

El precizează că acestea sunt motivele pentru care a decis alături de colegii din conducerea PSD să nu participe la şedinţele Coaliţiei ”până când cei de la USR nu vor da dovadă de maturitate politică şi îşi vor revizui atitudinea”.
”Solicităm tuturor oamenilor politici să arate respect şi decenţă faţă de primul preşedinte al României democratice, cel care a condus România pe drumul european şi euroatlantic”, subliniază Grindeanu.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Având în vedere atitudinea total lipsită de respect, decenţă şi umanitate faţă de primul preşedinte al României democratice pe care au afişat-o cei din USR- inclusiv prin încercarea de a bloca funeraliile de stat şi doliul naţional - PSD nu va participa la şedinţa coaliţiei”, au transmis social-democraţii.

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a confirmat că social-democraţii  nu vor fi prezenţi la şedinţa coaliţiei, răspunzând unei întrebări, la plecarea de la Palatul Cotroceni, unde şi-a prezentat omagiile la catafalcul fostului preşedinte şi preşedinte fondator al PSD.

Şi liderul PSD Arad Mihai Fifor a precizat, la Antena 3, că decizia social-democraţilor este să nu participe la şedinţă, având în vedere poziţia USR, care s-a opus instituirii unei zile de doliu naţionat pentru Ion Iliescu şi care a anunţat că nu va participa la ceremonii.

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat, marţi seară, că reprezentanţii formaţiunii nu vor participa la funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu, menţionând că USR a propus, în şedinţa de Guvern, să nu fie declarat doliu naţional, ”din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor”.

”Din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor, USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie doliu naţional. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanţii USR nu vor participa la funeralii”, a afirmat, marţi seară, într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz.
În replică, liderul interimar al PSD Sorin Grindeanu a cerut respect şi decenţă faţă de tot ce a reprezentat Ion Iliescu.
”Decenţă faţă de tot ce a reprezentat şi a lăsat ca moştenire politică! Umanitate faţă de familia şi apropiaţii pe care i-a lăsat în urmă! Atât şi nimic mai mult!  Fără scandal, fără micimi sufleteşti şi propagandă sterilă! Nu puteţi reduce un lider, o epocă şi un destin! Oricât v-aţi chinui! Odihneşte-te în pace, domnule Preşedinte!”, a transmis pe Facebook, liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Şi fostul lider al partidului, Marcel Ciolacu, a reacţionat, transmiţând colegilor de partid să ignore ”toate mojiciile şi mizeriile politice”, apreciind că ”propaganda morbidă” făcută pe seama unui fost preşedinte al ţării arată ”doar ură bolnavă şi lipsă de decenţă”.
”Dragi colegi, în memoria fostului preşedinte Ion Iliescu şi din respect pentru familia îndoliată, vă rog să ignoraţi toate mojiciile şi mizeriile politice! Sunt doar atacuri penibile ale unor oameni care nu se vor ridica niciodată la înălţimea moştenirii lăsate de liderul fondator al PSD. Propaganda morbidă a unui simulacru de partid, făcută pe seama unui fost preşedinte al României, demonstrează doar ură bolnavă şi lipsă de decenţă”, a scris, marţi seară, pe Facebook, fostul lider PSD, Marcel Ciolacu.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.