Noii miniştri ai Fondurilor Europene, Dezvoltării şi Transporturilor, Marius Nica, Paul Stănescu şi Felix Stroe au depus jurământul, marţi seară, la Palatul Cotroceni, în cadru unei cermonii foarte scurte şi în absenţa preşedinţilor celor două Camere Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, precum şi în absenţa majorităţii membrilor Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce cei trei miniştri au depus jurământul, a urmat sec anunţul "Ceremonia s-a încheiat". 

 

Fără a rosti un discurs, conform cutumei, preşedintele Klaus Iohannis a dat mâna cu cei prezenţi, după care s-a retras, noii miniştri rămânând să se felicite cu colegii.

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

ÎŞeful statului a semnat demisiile miniştrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc, precum şi decretele de numire a înlocuitorilor acestora - Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, Felix Stroe, ministru al Transporturilor şi Marius Nica, ministru delegat pentru Fodurile Europene. Decretele în acest sens au fost publicate marţi după-amiază în Monitorul Oficial.

Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi, respectiv, Liviu Dragnea, au anunţat că nu vor paticipa la ceremonia de la Cotroceni.

”În primul rând, neparticiparea la acest eveniment (ceremonia de depunere a jurământului - n. red.) reprezintă protestul meu punctual faţă de declaraţia făcută de Preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, potrivit căreia domnia sa nu mai recunoaşte principiul prezumţiei de nevinovăţie valabil pentru toţi cetăţenii, aşa cum este el statuat de Constituţie. Din istoria recentă s-a putut constata că domnul preşedinte aplică selectiv acest principiu, în funcţie de apartenenţa subiectului la o tabără sau alta sau dacă e vorba de propria persoană”, a explicat Tăriceanu.

Preşedintele Senatului îl acuză pe Klaus Iohannis că şi-a abandonat rolul de garant al Constituţiei.

 

 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.