Moţiunea de cenzură a trecut, ceea ce înseamnă că Guvernul Cîţu este demis, conform anunţului oficial făcut în plenul Camerelor reunite. Ludovic Orban a anunţat că moţiunea a fost adoptată, iar încrederea acordată Guvernului a fost retrasă. Cabinetul Cîţu va continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE -  A fost anunţat ofiicial rezultatul votului, fiind înregistrate 281 de voturi ”pentru” şi niciun vot împotrivă.

”Numărul total al deputaţilor şi senatorilor este de 466. Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi 318. Numărul total de voturi exprimate 281. Anulate voturi zero. Din care votul pentru motiunea de cenzură 281, voturi contra, abţineri zero. Se constată că a fost întrunită majoritatea voturilor pentru adoptare, potrivit Constituţiei”, a anunţat în plen social-democratul Daniel Suciu.

”Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, moţiunea de cenzură a întrunit numărul de voturi necesar prevăzute în Constituţie pentru adoptare. Ca urmare, Parlamentul României adoptă moţiunea de cenzură şi retrage încrederea acordată Guvernului, prin hotărârea Parlamentului nr 31/2020. Potrivit Constituţiei, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului noului Guvern învestit de Parlament”, a afirmat fostul lider liberal, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Conform numărătorii paralele a USR şi PSD, moţiunea a trecut. E aşteptat anunţul oficial.

Au fost exprimate 281 de voturi.

Pentru ca moţiunea să treacă, erau necesare 234 de voturi.

”Guvernul Cîţu a fost demis cu un scor fabulos – 281 de voturi! Este victoria voastră, a tuturor românilor!”, a scris pe Facebook liderul PSD Marcel Ciolacu.

După încheierea dezbaterilor pe moţiune, premierul Florin Cîţu părea resemnat, răspunzând la întrebările reporterilor: ”Ar trebui să puneţi aceste întrebări celor care au dat Guvernul astăzi jos”.

În conformitate cu Legea de organizare şi funcţionare a Guvernului, Cabinetul Cîţu va continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.

În paralel, articolul 103 din Constituţie stabileşte că preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. 

Odată cu depunerea jurământului de învestitură în faţa preşedintelui Iohannis, noul Guvern îşi poate începe activitatea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.