Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru numirea Guvernului condus de către prim-ministrul Marcel Ciolacu. De asemenea, şeful statului a semnat decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a Luminiţei Odobescu, care va avea portofoliul Ministerului Afacerilor Externe în Cabinetul Ciolacu. Membrii noului Executiv depun jurământul, la Palatul Cotroceni, în prezenţa şefului statului. Prima şedinţă a noului Guvern va avea loc de la ora 19.00.
UPDATE -
UPDATE - La finalul şedinţei de joi a Guvernului, va avea loc un briefing pentru presă care va fi susţinut de către premierul Marcel Ciolacu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul Finanţelor Marcel-Ioan Boloş.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Astfel, şeful statului a semnat, joi, decretul pentru numirea Guvernului României, în următoarea componenţă:
„- Ion-Marcel Ciolacu - prim-ministru
- Marian Neacşu - viceprim-ministru
- Marian-Cătălin Predoiu - viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne
- Marcel-Ioan Boloş - ministrul finanţelor
- Sorin Mihai Grindeanu – ministrul transporturilor
- Gabriela Firea - ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse
- Alina-Ştefania Gorghiu - ministrul justiţiei
- Angel Tîlvăr - ministrul apărării naţionale
- Ligia Deca - ministrul educaţiei
- Raluca Turcan - ministrul culturii
- Luminiţa-Teodora Odobescu - ministrul afacerilor externe
- Ştefan-Radu Oprea - ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului
- Adrian Câciu - ministrul investiţiilor şi proiectelor europene
- Adrian-Ioan Veştea - ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei
- Alexandru Rafila - ministrul sănătăţii
- Florin-Ionuţ Barbu - ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale
- Sebastian-Ioan Burduja - ministrul energiei
- Marius-Constantin Budăi - ministrul muncii şi solidarităţii sociale
- Bogdan-Gruia Ivan - ministrul cercetării, inovării şi digitalizării
- Mircea Fechet - ministrul mediului, apelor şi pădurilor”.
Guvernul Ciolacu a primit votul de învestitură al Parlamentului. Noul Executiv a obţinut 290 de voturi „pentru”. Au fost înregistrate 95 de voturi „împotrivă”. Din poziţia de preşedinte al Senatului, fostul premier Nicolae Ciucă l-a felicitat pe noul premier Marcel Ciolacu. Liderul PSD le-a mulţumit parlamentarilor, promiţând că va încerca să se ridice la nivelul aşteptărilor acestora şi ale românilor, în perioada următoare.




























