Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat duminică, la Târgu Jiu, că fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să accepte ca ea să fie consilier onorific pe infrastructură, unul dintre motive fiind dorinţa de a se implica în realizarea drumului expres Craiova - Piteşti. Lia Olguţa Vasilescu afirmă, însă, referindu-se la postul de consilier onorific pe care urmează să-l deţină, că premierul Viorica Dăncilă şi-a dorit să rămână in echipa guvernamentală, contrazicându-l astfel pe Dragnea.
"Vineri am plecat de la Bucureşti spre Reşiţa şi am făcut opt ore. Am văzut cât de aglomerat este acest drum Craiova-Piteşti şi nu numai Craiova - Piteşti, toate drumurile au început să fie aglomerate pentru că economia a crescut în ăştia doi ani de zile foarte mult şi foarte rapid, asta înseamnă că mărfurile circulă mai mult şi sunt mai multe camioane. E absolut obligatoriu ca acest drum expres să se realizeze. Din câte ştiu, pentru două tronsoane s-au semnat contractele. Există deja la Ministerul Transporturilor o echipă dedicată doar pentru acest drum expres. Olguţa Vasilescu i-a cerut doamnei prim-ministru să accepte să fie consilier onorific al primului-ministru pe infrastructură pentru a se implica şi ea direct pebtru a urmări realizarea acestei lucrări, care este extrem de importantă pentru această zonă a ţării", a afirmat Dragnea.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Lia Olguţa Vasilescu a renunţat la portofoliul Muncii, fiind nominalizată de două ori în Guverm pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor. De fiecare dată a fost însă respinsă de către preşedintele Klaus Iohannis, care a invocat lipsa de experienţă a acesteia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.