Preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu şi vicepreşedintele instituţiei Adela Crăciun au fost demişi din funcţii, deciziile urmând să fie publicate luni în Monitorul Oficial, fiind vorba de funcţii de demnitate publică. A fost demisă de asemenea şi Cristina Elena Anton, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). În cazul AJPIS Ilfov, s-a constituit o comisie de disciplină care analizează modul în care funcţionarii idn instituţie au gestionat cazul azilelor de bătrâni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - O altă decizie a ministrului Muncii a fost demiterea directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Cristina Elena Anton. 

În cazul AJPIS Ilfov, s-a  constituit o comisie de disciplină care analizează modul în care au gestionat cazul azilelor de bătrâni. Pentru că este vorba de funcţionari angajaţi cu concurs, nu pot fi demişi fără comisie, au precizat surse din Ministerul Muncii. 

 

ŞTIREA INIŢIALĂ - Mihai Tomescu, preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, a scris încă de vineri despre plecarea sa din funcţie. 

”Dragii mei, am luat astăzi act de decizia domnului Prim Ministru de a fi destituit din funcţia de preşedinte al ANPDPD. Eu mă consider o persoană demnă şi un profesionist şi nu vreau sa comentez aceasta decizie. Pentru mine aceasta funcţie nu a reprezentat o sinecură şi nu am o miză politică. Tot ceea ce am facut a fost să mă pun in sprijinul persoanelor cu dizabilităţi si să repun pe picioare o institutie care a pătimit atat de mult de-a lungul anilor. Au fost cel puţin cinci reorganizări sau desfiinţări succesive ale acestei instituţii în ultimii zece ani, fapt ce se răsfrânge şi în calitatea politicilor sociale din acest domeniu. Legat de situaţia tragică şi cele petrecute în serviciile sociale apărute în spaţiul public zilele acestea, doresc să vă spun că monştrii care au avut aceste comportamente faţă de persoanele cu dizabilităţi trebuie să suporte consecinţele legii. Vă asigur însă că toate acţiunile noastre de control şi monitorizare au fost realizate cu profesionalism şi de echipe formate din oameni de înaltă calitate morală. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul şi îmbrăţişez comunitatea persoanelor cu dizabilităţi din România”, a scris Tomescu pe pagina de Facebook. 

Pe lângă preşedintele Autorităţii, a fost demis şi vicepreşedintele instituţiei, Adela Crăciun.

 

 

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat duminică, referitor la ceea ce s-a întâmplat în centrele pentru îngrijire în care bătrâni erau torturaţi, că nu are nicio milă pentru „ticăloşii” care au făcut astfel de lucruri.

”Ne arată că avem de-a face cu o problemă de fond, un sistem corupt şi inert”, a mai spus liderul PSD.

Şeful Executivului a spus că prioritatea va fi verificarea şi reanalizarea autorizaţiilor la toate centrele pentru copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi şi a solicitat mininistrului Justiţiei soluţionarea prioritară a acestor cauze.

De asemenea, începând de luni, ministrul Muncii va începe discuţiile cu reprezentanţii cultelor pentru ca acestea să se implice în sprijinirea şi ajutarea acestor persoane vulnerabile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.