Premierul Florin Cîţu a declarat, la recepţia de miercuri oferită de Ambasada Franţei în România cu ocazia Zilei Franţei, că România este pregătită să sprijine Preşedinţia franceză a Consiliului UE. El a a apreciat gestul ambasadoarei Franţei la Bucureşti de a aduce un omagiu personalului medical românesc care a fost în prima linie în lupta împotriva COVID-19. "Franţa este un partener economic important pentru noi, iar România este un loc unde merită să investeşti", a afirmat Cîţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - "Am participat astăzi, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, la Recepţia pentru Ziua Naţională a Franţei. Am apreciat dorinţa doamnei ambasador Laurence Auer de a pune sărbătoarea de astăzi sub semnul unui omagiu adus personalului medical şi de îngrijire care a fost în prima linie în lupta împotriva Covid-19", a scris, ulterior, pe Facebook, Florin Cîţu.

El a menţionat că a transmis, la rândul său, mulţumiri personalului medical din România şi din Franţa, care a acţionat în mod solidar, pentru a salva vieţi omeneşti.

Potrivit lui Cîţu, "învingerea pandemiei, prin vaccinare, rămâne cea mai bună cale de urmat pentru economiile şi societăţile noastre".

"Am subliniat că Franţa este un partener economic important pentru noi, iar România este un loc unde merită să investeşti", a conchis premierul.

ŞTIREA INIŢIALĂ - "Este o plăcere să mă aflu astăzi aici pentru a marca Ziua Naţională a Franţei şi pentru a vă transmite, în numele Guvernului român şi al meu personal, cele mai călduroase felicitări şi urări de succes.  Marcăm împreună 14 iulie, o zi cu încărcătură istorică deosebită, un moment de sărbătoare a naţiunii franceze şi, în acelaşi timp, un moment de celebrare a drepturilor omului, a democraţiei şi libertăţii. Parteneriatul Strategic dintre ţările noastre rămâne un reper al prosperităţii şi al securităţii noastre comune în spaţiul euro-atlantic, o expresie a valorilor comune pe care le împărtăşesc România şi Franţa. Salut faptul că foaia de parcurs aferentă parteneriatului a fost actualizată la finalul anului trecut”, a afirmat Florin Cîţu, recepţia oferită cu prilejul Zilei Franţei.

Acesta a vorbit şi despre pandemia de COVID-19 şi despre lupta personalului medical român şi francez în acest sens.

„Legăturile noastre de prietenie şi solidaritate au fost testate şi în perioada crizei  generate de pandemia de COVID-19 care a afectat Europa şi lumea întreagă. În acest context, apreciez dorinţa doamnei ambasador de a pune sărbătoarea de astăzi sub semnul unui omagiu adus personalului medical şi de îngrijire care a fost în prima linie în lupta împotriva COVID-19.  Aş vrea să mulţumesc şi eu personalului medical din România şi din Franţa, care a acţionat în mod solidar pentru a salva vieţi omeneşti. Salut şi contribuţia deosebită a medicilor români din Franţa la acest efort comun extraordinar! Această pandemie ne-a pus în faţa unei realităţi, aceea că „nimeni nu e în siguranţă, până nu suntem toţi în siguranţă”. Revenirea la normalitate va însemna şi este strâns legată de redresarea economică. Învingerea pandemiei, prin vaccinare, rămâne cea mai bună cale de urmat pentru economiile şi societăţile noastre”, a completat premierul.

De asemenea, prim-ministrul a amintit de legătura economică bilaterală.

„Franţa este un partener economic important pentru noi. Iar România este un loc unde merită să investeşti. Parteneriatul economic româno-francez cuprinde sectoare strategice naţionale, de la industria auto, la cea aeronautică sau domeniul energetic. Ne aşteptăm la reluarea creşterii schimburilor economice, care să confirme tendinţa pozitivă a ultimilor ani. Semnalele din acest an sunt optimiste. În primul semestru al anului viitor, Franţa va prelua Preşedinţia Consiliului UE. Va fi un moment crucial pentru refacerea şi repornirea societăţilor şi economiilor noastre”, a mai spus Cîţu.

El a mai precizat că România va sprijini pe viitor Preşedinţia franceză a Consiliului UE.

„Contextul pandemiei a pus în evidenţă cât de importantă este coordonarea la nivel european pentru gestionarea mai rapidă şi eficientă a crizei generate de coronavirus. România, alături de Franţa, rămâne profund angajată acestui demers de coordonare consolidată. Mă bucură faptul că împărtăşim aceeaşi abordare privind importanţa strategică a întăririi sistemelor de sănătate şi creşterea cooperării pe palierul sănătăţii la nivel european.  România este pregătită să lucreze în acest sens şi să sprijine viitoarea Preşedinţie franceză pentru obţinerea de beneficii concrete pentru toţi cetăţenii europeni, inclusiv prin concretizarea Uniunii Sănătăţii. Cred că solidaritatea, element constitutiv al construcţiei europene, trebuie să fie, şi cu această ocazie, în centrul efortului nostru. Aş adăuga aici şi unitatea naţiunilor, ca o condiţie a recăpătării încrederii cetăţenilor în Europa.  Sunt convins că legătura specială dintre ţările noastre va servi atingerii acestor obiective şi unei Europe mai puternice.  În încheiere, vreau să urez tuturor prietenilor noştri francezi «Bonne fête nationale»!”, a conchis premierul. 
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.