Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă, joi, că se încearcă discreditarea sa prin implicarea numelui său în ancheta DIICOT de la centrele pentru vârstnici, având în vedere viitoarea candidatură la Primăria Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CITEȘTE ȘI UPDATE - Vasile Bănescu, după ancheta de la centrele de vârstnici: Cruzimea faţă de bătrâni sau copii, maltrataţi, este manifestarea Răului absolut / Atac la ministrul Gabriela Firea, fără ca aceasta să fie nominalizată / Precizări suplimentare

Reacţia sa vine după ce Centrul de Investigaţii Media şi Buletin de Bucureşti au scris, joi, că Nela Vica Andrieş, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, era şefă la Asistenţa Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care aveau loc abuzurile asupra vârsnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi din cele trei centre la care marţi au avut loc descinderi DIICOT. Imediat după dezvăluirile făcute de jurnalişti la începutul anului, sora ministrului Firea  s-a transferat şi acum lucrează la DGASPC Ilfov. 

Vica Nela Andrieş a lucrat la Serviciul de protecţie şi asistenţă socială din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Voluntari (DAS) încă din 2017. La început, sora ministrului Firea a fost inspector, dar după o perioadă a devenit şefa Serviciului de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul instituţiei aflate în subordinea directă a cumnatului ei, soţul Gabrielei Firea şi primarul de Voluntari, Florentin Pandele.

”Se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea din viaţa politică! Care este vina mea? Sunt vinovată că exist? Acum 2 luni vindeam copiii românilor, iar acum chinui bătrânii! Este evident o campanie orchestrata împotriva mea ca om, ministru şi candidat la Primăria Capitalei”, a scris, joi, pe Facebook, Gabriela Firea.

Aceasta afirmă că este inacceptabil orice fel de abuz asupra unor oameni.

”Am spus încă de la apariţia informaţiilor cu privire la aceste cazuri grave că persoanele responsabile pentru neregulile constatate trebuie să plătească. Este inacceptabil orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, iar cine se face vinovat trebuie să răspundă. Este intolerabil orice act de cruzime asupra unor bătrâni şi nu pot fi de acord cu astfel de comportamente. Susţin ca toate aceste centre să fie controale, să existe verificări extinse la nivel naţional. Însă, de la a trage la răspundere vinovaţii, aşa cum pe bună dreptate o fac anchetatorii, până la a inventa persoane responsabile doar pentru a mă calomnia este cale lungă şi nu are legătură cu realitatea”, a mai scris Firea.

Aceasta afirmă, din nou, că Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pe care îl conduce nu are atribuţii pentru acreditarea şi/sau controlul căminelor de bătrâni şi/sau al centrelor pentru persoane cu dizabilităţi.

”Domeniul de activitate al centrelor anchetate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilităţi, nu intră în atribuţiile ministerului. Nu am implicare în acest caz şi nu am avut cunoştinţă despre activitatea centrelor şi a asociaţiei menţionate în această anchetă. În ciuda eforturilor masive făcute de persoane care şi-au dovedit lipsa de deontologie şi echidistanţă, fiind în serviciul unor partide şi oameni politici, singura legătură este faptul că în conducerea unei asociaţii din dosar a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilierii mei”, a mai scris Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, datele din dosar, cele apărute în spaţiul public, sunt cea mai mare dovadă că nici consiliera ei nu cunoştea activitatea centrelor deţinute de asociaţia respectivă.

”Sigur că nu este de interes pentru cei care împroaşcă cu noroi faptul că numele ei nu apare nici în stenogramele citate în presă, nici în interceptările publicate şi nici pe documente. De asemenea, s-au creat intenţionat confuzii publicând imagini amestecate ca să pară şi mai vinovată consiliera mea, deci şi eu”, a mai transmis Firea.

Aceasta explică faptul că sora sa nu are nicio implicare în dosar, deşi lucrează la DGASPC Ilfov.

”Mai spun ceva cât se poate de clar: sora mea nu are vreo legătură cu ancheta DIICOT, chiar dacă lucrează într-una din instituţiile vizate, DGASPC Ilfov. Niciodată de când a fost angajată în această instituţie nu a avut atribuţii privind persoanele adulte cu dizabilităţi, acreditarea sau verificarea acestor centre, atribuirea contractelor sau efectuarea plăţilor pentru serviciile prestate. Atribuţiile de serviciu ale surorii mele privesc programele educative pentru copii. Nici la fostul loc de muncă nu a avut astfel de atribuţii, oricât ar afirma persoane care fac parte dintr-un plan bine gândit şi regizat pentru compromiterea mea. Sora mea nu este şi nici nu a fost anchetată vreodată şi nici nu va fi, având în vedere lipsa de implicare în acest caz dramatic”, a mai afirmat ministrul Familiei.

Aceasta afirmă că ”a început deja campania electorală, cu mult înainte de vreme”.

”Se încearcă prin manipulare, informaţii scoase din context, falsuri în articole de presă care nu respectă minimul adevăr şi sunt corelate politic, denigrare şi intimidare, scoaterea mea dintr-o eventuală cursă electorală, înainte ca orice competiţie să fi început. În paralel cu ancheta penală, a început şi lupta electorală dusă de unele partide politice, în favoarea propriilor candidaţi, doar pentru a mă împiedica să obţin un nou mandat la Primăria Capitalei (...) Totul este o dovadă că adversarii politici sunt în stare de orice, chiar de înscenări ca să mă oprească din cursa pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Nu vor reuşi, pentru că adevărul va ieşi la lumină, iar oamenii nu se vor lăsa păcăliţi de această denigrare şi intimidare a mea”, a mai scris Firea.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.