Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, susţine că plenul Camerei Deputaţilor trebuie convocat de urgenţă pentru înlocuirea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Plenul Camerei Deputaţilor trebuie convocat de urgenţă pentru înlocuirea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte! S-a făcut dreptate, Liviu Dragnea va merge acolo unde îi este locul! Eliberarea României a început ieri la vot şi continuă astăzi, cu această decizie a ICCJ”, a scris, luni, pe Facebook, Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, şedinţa ar trebui să aibă loc în această săptămână.

”Conducerea Parlamentului ar trebui să convoace în această săptămână o şedinţă în plenul Camerei Deputaţilor pentru a alege un nou Preşedinte al Camerei. Este vital ca această instituţie esenţială să îşi poată recăpăta rolul firesc într-o democraţie, rol pe care Liviu Dragnea l-a subminat în mod constant pe tot parcursul mandatului său”, a mai scris Turcan.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat luni, de magistraţii ICCJ, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.