Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a declarat despre decizia CEDO în cazul revocării fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi, că decizia CCR a făcut ca preşedintele Iohannis să semneze actul de demitere, nu faptul că el, ca ministru, a propus acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pe firul acestui proces de demitere au fost trei factori care şi-au împlinit misiunea. Eu ca ministru am făcut raportul de evaluare şi am propus revocarea. După acest lucru, a fost sesizată CCR, ministrul nu este autor al dreptului de sesizare a curţii. CCR a luat o decizie şi preşedintele a revocat-o în baza acelei decizii. Decizia CCR a făcut ca preşedintele să semneze actul de demitere, nu propunerea mea”, a explicat Tudorel Toader conform bzi.ro.

Fostul ministru a precizat, însă, că regula generală este, la nivel naţional şi european, că nu se comentează hotărârile instanţelor, ci ele se respectă şi atât. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la libertatea de exprimare

 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.