Premierul Sorin Grindeanu a semnat, marţi, deciziile de eliberare din funcţie a trei secretari de stat propuşi anterior de ALDE, cei trei provenind din fostul Partid Conservator, condus de către Daniel Constantin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vicenţiu-Mircea Irimie a fost demis din postul de secretar de stat în Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, în care a fost numit pe 3 martie. Irimie a absolvit în anul 2009 Facultatea de Management a Universităţii Spiru Haret din Braşov. Până în anul 2007 a fost membru PSD, când a trecut la PDL, partid care l-a susţinut în 2012 pentru obţinerea unui mandat de deputat. La începutul anului 2013, Irimie s-a în scris în PC, partid din fuziunea căruia cu PLR, a rezultat ALDE.

Pe 14 martie, Vicenţiu Irimie, atunci vicepreşedinte al ALDE, unul dintre liderii partidului apropiaţi lui Daniel Constantin, susţinea că zvonurile potrivit cărora anumiţi lideri naţionali şi locali îşi doresc să plece din ALDE sunt intoxicări făcute cu scopul de a genera tensiuni. Irimie acuza ”o încercare de preluare ostilă de putere” în partid.

”Zvonurile privind trădările trebuie să înceteze, iar cei care le răspândesc ar face bine să se oprească. Susţinem guvernul, orice s-ar întâmpla şi nu ştiu ca vreun coleg din ţară să plece din partid. ALDE a fost construit pe structura Partidului Conservator, cu membri şi organizaţii în fiecare judeţ din ţară. Cei care promovează astăzi alte ipoteze să nu uite acest lucru”, a declarat Irimie potrivit unui comunicat de presă.

Irimie acuza tabăra din ALDE care susţinea organizarea rapidă a unui congres de ”încercare de preluare ostilă a puterii şi de generare a unei situaţii de blocaj”. 

La Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, a fost demis secretarul de stat Cristian Cosmin, care provine din organizaţia judeţeană Vaslui a ALDE. În guvernul Ponta, Cosmin a fost secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. La alegerile din 11 decembrie 2016 a candidat pentru un post de deputat pe lista ALDE din Vaslui. Cristian Cosmin fusese numit secretar de stat în Ministerul Muncii pe data de 20 ianuarie.

Al treilea secretar de stat demis este Cătălin Olteanu, care a activat până acum la Ministerul Finanţelor Publice. Şi acesta provine din rândurile fostului Partid Conservator.

Totodată, Grindeanu l-a numit pe Florian Udrea preşedinte cu rang de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, iar Claudiu-Emanuel Simion a fost desemnat vicepreşedinte cu rang de subsecretat de stat al Institutului Naţional de Administraţie. Simion va exercita şi atribuţiile de şef al INA până la numirea unui preşedinte.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 7 martie, cu 269 voturi „pentru” şi două abţineri, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 23/2016 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie, care va oferi cursuri de pregătire şi formare pentru funcţionarii publici la nivel avansat şi specializat, în funcţie de nevoile instituţiilor publice.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.