Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat. El a mai spus că a primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul, şi că un executor judecătoresc se va ocupa de procedură, dar că nu i s-a dat un termen. ”Eu sper să fie o plecare civilizată, chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atît de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce nu am mai avut putere politică”, a mai afirmat Băsescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI RA-APPS: Luni s-a împlinit termenul în care Traian Băsescu avea obligaţia de a elibera şi preda vila de protocol / Dacă nu se va da curs notificării trimise, se vor demara procedurile de evacuare

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că se va muta când va fi locuibil apartamentul pe care l-a cumpărat. 

”În primul rând nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze. În al doilea rând, am comandat o mobilă, o bibliotecă, trebuie să pun şi cărţie undeva”, a afirmat Băsescu.

Întrebat când va fi gata apartamentul, Băsescu a spus că nu ştie. ”Eu sper să fie o plecare civilizată, chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atît de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce nu am mai avut putere politică la interior. Cât timp s-au înfruntat cu mine nu au fost în stare de nimic, Când nu am mai fost activ în politica internă, şi-au arătat vitejia”, a arătat Băsescu. 

Fostul preşedinte a mai spus că a primit notificare de la RAAPPS. ”Am primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul şi că un executor judecătoresc se va ocupa de treaba asta”, a mai spus el, precizând că nu i s-a dat şi un termen pentru a elibera imobilul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.