Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat marţi, referitor la apelul făcut de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la faptul că “stă în mâinile opoziţiei responsabile de a asigura stabilitatea ţării”, că el de 6 luni insistă că soluţia este crearea unui pol politic anti-PSD. Tomac a afirmat că nu au fost până acum discuţii serioase cu celelalte partide din opoziţie, dar, după părerea sa, această unire a partidelor de opoziţie este "necesară mâine".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“De 6 luni de zile insist şi explic că singura soluţie pentru a crea o alternativă credibilă la PSD este crearea unui pol politic anti-PSD. Nu există o altă formulă. Nici PNL singur nu poate obţine suficiente voturi pentru a crea o majoritate, nici celelalte partide nu sunt suficient de convingătoare încât să obţină rezultate care să le permită să înceapă negocieri după alegeri pentru crearea unei alte majorităţi. PSD-ul a reuşit, prin erorile care s-au produs până acum, să se instaleze, prin erorile adversarilor politici, şi din 3200 de primari au aproape 2000”, a declarat Eugen Tomac.

De asemenea, acesta a spus că, în afară de coordonarea unor acţiuni în Parlament a partidelor de opoziţie, până acum nu a existat niciun fel de discuţie despre o posibilă unire.

“Până acum nu a existat niciun fel de discuţie serioasă pe acest subiect. Informal avem un dialog între noi, ne coordonăm anumite acţiuni în Parlament, dar o agendă clară a partidelor de opoziţie cu privire la acţiunile PSD nu a existat”, a mai spus liderul PMP

Întrebat dacă o unire a partidelor de opoziţie ar fi necesară acum sau după alegerile europarlamentare, Tomac a spus: “Eu cred că ea este necesară mâine”.

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut luni un apel apel şi la societatea civilă să nu se lase descurajată de actuala situaţie, iar către opoziţie a spus că stă în mâinile ei să asigure stabilitatea ţării.

”Doar împreună putem schimba această stare de lucruri”, a declaratIohannis. Acesta a adresat un apel şi către opoziţie, spunând că stă în mâinile opoziţiei responsabile de a asigura stabilitatea ţării şi menţinerea României pe drumul normalităţii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.