Senatorul PSD, Titus Corlăţean, susţine că moţiunea împotriva Guvernului Dăncilă depusă de opoziţie este ”cea mai slabă” pe care a citit-o în ultimii ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După atâţia ani, cred cu sinceritate că este cea mai slabă moţiune pe care am citit-o în această perioadă. Şi ca să citez din opoziţie, moţiunea asta aduce a cântec de jale de la 1800. Am fost interesat să încerc să descopăr care este alternativa la actualul Guvern, oferită de opoziţie. În afară de premierul aflat în umbră care a făcut pe vremuri deliciul alegătorilor dâmboviţeni care se dădea în lanţuri la bâlci, este zero chimie, zero echipă, zero, şi ştie Cioloş de ce”, a spus Titus Corlăţean.

Acesta susţine că nu degeaba PNL, USR şi alţii au refuzat să semneze pactul propus de premier.

”Doriţi să faceţi ce aţi mai făcut deja în 2010 şi 2011, adică să tăiaţi veniturile românilor şi să loviţi electoratul PSD. (...) Chiar ne putem imagina o fotografie de familie, care să reunească într-o armonie desăvârşită, pe de-o parte, neo marxiştii şi securiştii, nepoţi, nepoate de securişti deconsipraţi de CNSAS, aşa cum e liderul de la USR Bucureşti, profitori anteriori ai unor afaceri grase pe care acum le blamează”, a mai spus Corlăţean, fiind huiduit de către parlamentarii aflaţi în sală.

”Mă întreb ce normalitate este cea în care voci importante neo-marxiste din USR anunţă că se impune stabilirea obligaţiei avortului pentru femeile care nu au un venit mediu pe economie sau că neo-marxiştii vor legifera după preluarea guvernării căsătoriiile şi parteneriatele gay în România. Asta este România lucrului bine făcut”, a mai afirmat senatorul social-democrat.

Corlăţean a atacat liderii opoziţiei şi pe preşedintele Klaus Iohannis, afirmând că – o ţară plină de abuzuri a magistraţilor – nu ste ”o Românie normală”.

”Cea mai proastă moţiune va fi respinsă astăzi în Parlament, iar Guvernul va continua să facă bine acestei ţări. Până la urmă, o preşedinţie de succes a Consiliului UE aşa cum a realizat-o Guvernul PSD-ALDE reprezintă normalitate”, a mai spus Corlăţean.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.