Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că numirea lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO reprezintă o reuşită pentru România, apreciind că acesta este omul potrivit la locul potrivit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Anunţul secretarului general al NATO cu privire la numirea lui Mircea Geoană reprezintă o reuşită pentru România. Desemnarea unui român în funcţia de secretar general adjunct al NATO demonstrează rolul pe care ţara noastră îl are în configuraţia alianţei, de aliat-cheie, mai ales în Europa”, afirmă Tăriceanu.

El spune că are încredere că Mircea Geoană va contribui, din această funcţie, la consolidarea rolului României în NATO.

”Dincolo de diferenţele noastre de viziune asupra politicii pe care le-am avut de-a lungul timpului, mă bucur pentru Mircea Geoană şi îi urez succes! L-am încurajat pe Mircea Geoană încă de acum câteva luni de când mi-a spus despre proiectul lui şi cred că e omul potrivit la locul potrivit!”, afirmă liderul ALDE.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat, miercuri, că Mircea Geoană va fi următorul secretar general adjunct, urmând a-şi prelua portofoliul la jumătatea lunii octombrie. ”Este un avocat ferm al legăturii transatlantice”, a spus Stoltenberg despre Geoană, anunţând că este primul român care deţine această funcţie. La rândul său, Mircea Geoană s-a arătat mândru de această numire şi a precizat că este ”o uriaşă provocare şi o oportunitate”. ”Reprezintă, de asemenea, o recunoaştere a importantei contribuţii a României în cadrul NATO”, a spus Geoană.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.