Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, le cere membrilor PNL să analizeze dacă mai poate fi susţinută cauza liberalismului în interiorul acestui partid, în condiţiile în care preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus, ”intră în galeria dezonorantă a celor care au trădat Partidul Naţional-Liberal”, cu specificul că niciun fruntaş liberal nu a pactizat până acum cu legionarii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Călin Popescu-Tăriceanu le cere membrilor PNL care se consideră liberali, în textul scrisorii deschise, să decidă dacă acest partid mai poate apăra valorile liberalismului, în condiţiile în care candidatul partidului la Primăria Generală, Marian Munteanu, este ”o întrupare exemplară a fuziunii politice postcomuniste dintre spiritul Mişcării Legionare şi cultura instituţională a Securităţii.”

”Preşedintele de onoare al noului PNL, domnul Mircea Ionescu-Quintus se mândreşte că, pe când era adolescent, a dat mâna cu I.Gh. Duca. I-a strâns oare mâna şi lui Marian Munteanu, pentru care Duca este un asasin, după ce admiratorul lui Zelea Codreanu a fost desemnat în unanimitate de conducerea noului PNL drept candidat la primăria generală? Domnul Ionescu-Quintus nu a votat împotrivă, ci doar s-a abţinut”, scrie Călin Popescu-Tăriceanu.

El susţine că abţinerea lui Ionescu-Quintus este un gest insuficient deoarece, când PNL şi PDL au fuzionat în 2014, preşedintele de onoare a garantat că moştenirea liberală românească va supravieţui în noul partid.

”Le-a cerut liberalilor să creadă în el şi să rămână într-un partid care nu mai era liberal nici în fapt şi nici în drept. Abţinerea de zilele trecute, ca şi tăcerea ce i-a urmat sunt o ofensă adusă de preşedintele de onoare al noului PNL politicienilor vechiului PNL care au fost asasinaţi, prigoniţi şi ponegriţi de legionari tocmai pentru că au îndrăznit să fie democraţi şi liberali”, afirmă Tăriceanu, menţionându-l pe I.G. Duca, preşedinte PNL şi prim-ministru ce a fost asasinat în 1934 de către legionari.

 ”Această ruşinoasă lepădare de istoria liberalismului românesc şi de memoria lui I.Gh. Duca va rămâne, probabil, ultimul gest politic al lui Mircea Ionescu-Quintus. El ia astfel loc, alături de Petre Bejan, în galeria dezonorantă a celor care, în 1946-1948 şi din nou în 2014-2016, au trădat Partidul Naţional Liberal şi s-au lăsat înregimentaţi de comunişti şi, respectiv, de fesenişti. Cu circumstanţa agravantă că nici un lider liberal până la Ionescu-Quintus nu a pactizat vreodată cu legionarii”, susţine liderul ALDE.

Tăriceanu crede că în interiorul PNL sunt suficienţi oameni pe care nu-i caracterizează ”iresponsabilitatea morală” a conducerii partidului, dar care au rămas în partid din inerţie sau din loialitate faţă de numele partidului.

”Nu le cer neapărat să mi se alăture fără întârziere. Nu pretind că deţin monopolul convingerilor liberale şi democratice, deşi acestea au putut fi verificate şi validate de toţi cetăţenii în cei patru ani în care am condus atât vechiul PNL, cât şi singurul guvern liberal din istoria postcomunistă a ţării. Îi rog doar pe cei din noul PNL care se consideră în continuare liberali să-şi ia un timp de reflecţie, oricât de scurt. Să treacă deciziile conducerii noului PNL prin filtrul propriei lor conştiinţe de liberali şi de democraţi. Şi să vadă dacă rămâne ceva. Să ia apoi o decizie în deplină cunoştinţă de cauză”, conchide Tăricean în scrisoarea deschisă adresată membrilor PNL.

Fostul lider al PNL, Călin Popescu Tăriceanu i-a cerut, vineri, lui Mircea Ionescu Quintus, să se opună candidaturii lui Marian Munteanu, din partea PNL, la Primăria Generală a Capitalei, sau să-şi dea demisia din partid.

”Cred că singura posibilitate pentru a contracara această imbecilitate a conducerii PNL-ului de astăzi de a desemna un astfel de candidat este ca preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, să opună veto-ul său moral şi politic acestei decizii. Cealaltă variantă este să-şi dea demisia de onoare din calitatea de preşedinte al PNL, dacă consideră că rămâne fidel idealurilor sale din tinereţe”, a mai spus Tăriceanu, care a cerut celor aproximativ 600 de participanţi la lansarea candidaţilor ALDE din Prahova să ţină ”o clipă de reculegere” în memoria liberalilor care au căzut victime ale legionarilor din România.

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus i-a răspuns, duminică, printr-un mesaj video, liderului ALDE.

"Am citit şi eu în ziare că distinsul meu fost coleg şi fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal mi-a cerut demisia de onoare. Dacă un om de onoare şi un liberal adevărat mi-ar cere o asemenea demisie, m-aş gândi să reflectez. Până atunci, însă, îmi văd de îndatoririle mele pe care mi le îndeplinesc de peste 70 de ani în Partidul Naţional Liberal”, a spus Mircea Ionescu Quintus, în mesajul video transmis pe pagina de Facebook.

Preşedintele de onoare al PNL a arătat că nu a părăsit Partidul Naţional Liberal ”nici când am fost ameninţat cu moartea, nici când am fost închis şi nici când a fost surghiunit”, pentru că a crezut în acest partid.

”Când un liberal adevărat mi-ar cere demisia, aş sta să mă gândesc. Până atunci, să ne vedem de treabă în partidul nostru şi fiecare să se aşeze acolo unde crede că îi este rostul şi interesul”, a mai spus Mircea Ionescu Quintus. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.