Senatorul Tanczos Barna (UDMR) a declarat miercuri, despre scandalul de la dezbaterea bugetului, că este inacceptabil ca într-un Parlament democratic să apară asemenea indivizi şi a anunţat că deja s-au făcut sesizări de către colegii lui. ”I-am spus lui Dan Tănasă de la AUR că e o ruşine pentru ţara asta”, a mai spus Tanczos Barna, el arătând că speră să se normalizeze situaţia, şi într-un final, la alegeri, votanţii să dea afară din Parlament aceste partide şi să nu îi mai lase pe aceşti indivizi să se mai întoarcă pe băncile Parlamentului, pentru că nu au ce căuta într-o instituţie democratică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tanczos Barna a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că în timpul discursului lui, dar şi al premierului, în sală erau doar huiduieli, ţipete, urlete.

”Un  mod absolut ruşinos de manifestare, nu au ce căuta astfel de comportamente în Parlament. Când am ajuns la locul meu, i-am rugat să se aşeze lângă mine, să vorbim civilizat, Au început să vină doi, trei, zece, au continuat ameninţările, urletele. M-am ridiciat la un moment dat şi le-am spus să plece şi apoi i-am spus lui Dan Tănasa că este o ruşine a acestei ţări, pentru ce înseamnă Parlament, pentru ce înseamnă democraţie. E inacceptabil ca într-un Parlament democratic să apară asemenea indivizi”, a spus senatorul UDMR. 

Tanczos Barna a precizat că, chiar dacă verbal cei de la AUR au fost foarte agresivi, nu s-a pus niciodată problema de violenţă fizică şi speră din tot sufletul să nu se întâmple niciodată, pentru că ar fi o ruşine pe plan mondial pentru noi.

”Pe mine m-a şocat faza de aseară de pe hol, de la bufet, când un coleg a fost tras de ureche de domnul Ghiţă, acolo era deja o chestiune care a semănat a agresiune fizică, un senator userist, am văzut astăzi nişte imagini. Sper să nu se ajungă acolo, chiar dacă anul 2024 este un an greu, electoral, sper să se normalizeze situaţia, şi într-un final, la alegeri, votanţii să dea afară din Parlament aceste partide, să nu îi mai lase pe aceşti indivizi să se mai întoarcă pe băncile Parlamentului, pentru că nu au ce căuta într-o instituţie democratică”, a mai arătat senatorul UDMR.

El a mai afirmat că timp de 30 de ani nu a văzut nimeni aşa ceva în Parlamentul României, nici cu cutii de cadouri, nici cu portavoce şi microfoane alternative, şi a menţionat că lucrurile nu au început astăzi, sau ieri, ci au început în urmă cu 7 ani când USR a venit cu astfel de manifestări. 

Tanczos Barna a mai spus că Daniel Ghiţă a venit la grupul UDMR, astăzi, şi a dat mâna cu ei, zicând că gata, nu e ok ce s-a întâmplat. ”Adevărul e că nu şi-a cerut scuze, textual, dar a fost un gest de normalitate din partea unui om care şi-a dat seama că ceea ce a făcut ieri nu a fost ok. După care a declarat că noi ne-am cerut scuze, lucruri absolut neadevărate. (..) Sper să închidem acest subiect. Colegii mei au făcut la Camera Deputaăilor sesizările, sunt convins că şi celelalte partide vor face”, a completat senatorul UDMR.

Tanczos Barna a mai declarat că este nevoie să se aplice sancţiuni pecuniare, fără doar şi poate, de genul  10% din salariu, 50% din salariu, ”dar aceşti oameni, aceşti deputaţi, senatori, sunt trimişi în Parlament de către români, sunt votaţi, iar dreptul lor de a vorbi în Parlament nu poate fi luat pentru că ar fi un atac la democraţie”. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.