Fostul preşedinte PNL Theodor Stolojan a declarat, vineri, că ceea ce este pentru el de neînţeles este încercarea PSD şi a altor partide de a-l convinge pe Bolojan că greşeşte în privinţa reformei administraţiei, pentru că e ca şi cum încerci să vinzi castraveţi grădinarului. Fostul premier arată că am intrat acum într-o perioadă de lâncezire, care nu este bună şi nu poate provoca decât un dezgust populaţiei această rezistenţă incredibilă în a face ceea ce trebuie, după ce s-au luat măsuri care i-au afectat direct pe români.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem şi oameni în Partidul Naţional Liberal din care eu fac parte cărora nu le place treaba asta, am discutat cu ei, am avut şi discuţii în cadrul partidului, nu e uşor pentru primari să accepte ceea ce propune premierul Bolojan, dar pe de altă parte să nu uităm că premierul Bolojan este cel care a făcut acest gen de reforme atât la primăria Oradea, cât şi la Consiliul Judeţean al Judeţului Bihor”, a declarat fostul premier, la Digi24, despre reforma administraţiei, dorită de premierul Ilie Bolojan şi blocată în coaliţie.

Theodor Stolojan a precizat că Bolojan ”a demonstrat că se poate face, că există forţă de muncă excedentară”.

”Există, sigur, aranjamentele astea locale şi ceea ce este pentru mine de neînţeles este încercarea acestor reprezentanţi, şi ai PSD-ului şi a altor partide, de a-l convinge pe domnul Bolojan că greşeşte. Deci e ca şi cum încerci să vinzi, cum spune românul, castraveţi grădinarului. Deci e ultimul lucru care poţi să-l impuţi premierului Bolojan, că n-ar cunoaşte în detaliu ceea ce le cere acestor primari. Vreau să vă spun că este o chestiune, e un bolovan deja. E un bolovan care frânează ritmul reformei. Orice reformă, când o faci, ai două lucruri esenţiale. Direcţia în care o faci, chiar dacă mai ai o ezitare, o deplasare în stânga, în dreapta, dar revii la direcţie, şi ritmul reformei, ori, noi am intrat acum într-o perioadă de lâncezire, care nu este bună”, a mai spus Stolojan.

Fostul premier a precizat că ”populaţia este nemulţumită de o serie de măsuri şi nu puţini sunt nemulţumiţi”.

”Ori, a vedea acum că la nivelul guvernului punem în discuţie o reformă esenţială, reforma la nivelul administraţiei locale, urmată de reforma la administraţia centrală sigur că nu poate provoca decât un dezgust. De ce? Pentru că am luat nişte măsuri care au afectat direct populaţia: îngheţarea salariilor în sectorul bugetar, îngheţarea pensiilor, ridicarea, introducerea cotelor de contribuţii de asigurări de sănătate la pensionari, care au reuşit să aibă pensia mai mare de 3.000 de lei. Când trebuie trecut în partea a doua, la reforme structurale (..) vedem că există o rezistenţă incredibilă în a face ceea ce trebuie”, a subliniat el.

Potrivit lui Stolojan, ”avem şi un al doilea bolovan care stă în mâinile Curţii Constituţionale”. ”Doamne fereşte ca această Curte Constituţională să respingă reforma de bun simţ propusă cu privire la vârsta de pensionare şi nivelul pensiei pentru magistraţi, pentru că atunci cred că într-adevăr cazanul nemulţumirii populaţiei s-ar umple până la refuz”, a completat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.