Vicepreşedintele USR Stelian Ion afirmă că numirile în funcţiile de procurori şefi făcute de şeful statului "încalcă în mod flagrant recomandările Comisiei Europene din cadrul MCV şi reprezintă o gravă greşeală". "Pot fi cei mai buni şi cei mai competenţi procurori din România, nu contest lucrul ăsta şi nu fac nicio apreciere în acest sens. Problema este că în ultimii ani de zile am tot vorbit despre încercarea politicienilor de a pune sub jug justiţia, de a controla justiţia, de a-şi numi procurori de rang înalt şi lucrul ăsta s-a perpetuat de mult timp şi am spus că trebuie să ieşim din acest cerc vicios şi să adoptăm o procedură corectă", spune el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Numirile făcute de domnul preşedinte astăzi încalcă în mod flagrant recomandările Comisiei Europene din cadrul MCV şi reprezintă o gravă greşeală. Întotdeauna am spus şi am solicitat ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, să oprească aceste nominalizări, această procedură, lucrurile s-au agravat în momentul în care ce am spus noi s-a confirmat, iar CSM a dat aviz negativ pe două dintre propuneri. Cu privire la aceste două propuneri care au primit aviz negativ, din punctul nostru de vedere ar fi trebuit retrasă procedura sau domnul preşedinte ar fi trebuit să le respingă", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Stelian Ion.

El a spus că nu vorbeşte despre nume de procurori.

"Pot fi cei mai buni şi cei mai competenţi procurori din România, nu contest lucrul ăsta şi nu fac nicio apreciere în acest sens. Problema este că în ultimii ani de zile am tot vorbit despre încercarea politicienilor de a pune sub jug justiţia, să spun aşa, de a controla justiţia, de a-şi numi procurori de rang înalt şi lucrul ăsta s-a perpetuat de mult timp şi am spus că trebuie să ieşim din acest cerc vicios şi să adoptăm o procedură corectă. Dar nu doar noi am spus lucrul ăsta, a venit şi Comisia Europeană şi a trasat o linie roşie peste care să nu se treacă, linia roşie fiind aceea ca avizele negative de numire a procurorilor de rang înalt să fie respectate", a adăugat el.

Stelian Ion a spus că faptul că acest lucru nu se respectă înseamnă că toată bătălia pe justiţie, pentru independenţa justiţiei din ultimii ani a fost degeaba.

"Eu personal simt că m-am luptat degeaba în Comisia Iordache şi în toate acele intervenţii în plen pentru că ajungem exact la această situaţie. Politicienii se încăpăţânează să numească procurorii de rang înalt şi să desconsidere şi CSM, să desconsidere şi rapoartele pe MCV din partea Comisiei Europene, şi avizele Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO. Dacă nu ieşim din acest film o să continuăm în perioada următoare cu problemele pe justiţie, nu o să încheiem acest capitol cum toţi ne-am fi dorit, şi o să trezim să ne amintim de ziua 20.02.2020 ca de o zi nu tocmai fericită", a susţinut vicepreşedintele USR.

El a amintit că şi premierul actual, şi preşedintele Iohannis, şi PNL au criticat momentele când fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader insista cu propunerile de numire a Adinei Florea la şefia DNA în ciuda avizelor negative ale CSM.

"Acum cum am putea noi înţelege această atitudine de nerespectare a avizelor din partea CSM. Mi se pare că s-a trecut o linie roşie, am discutat cu delegaţia din partea Comisiei Europene care se ocupă cu rapoartele MCV, am spus că le vom trimite un document în care ne vom expune punctele de vedere - la acea dată când am avut această întâlnire nu erau numite aceste persane în calitate de procurori şefi - acuma iată nerespectarea recomandării din cadrul MCV este clară, este flagrantă şi vreau să vedem care este opinia Comisiei Europene cu privire la acest aspect. Nu doar noi criticăm această modalitate de numire a procurorilor şefi, ci şi asociaţii importante ale magistraţilor (..)", a mai spus Stelian Ion.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele pentru numirea şefilor Parchetului General, DNA şi DIICOT.

Conform Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis, a semnat joi, următoarele decrete:

- Decret pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a doamnei Gabriela Scutea, pe o perioadă de 3 ani;

- Decret pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului Crin-Nicu Bologa, pe o perioadă de 3 ani;

- Decret pentru numirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a doamnei Elena-Giorgiana Hosu, pe o perioadă de 3 ani.

Gabriela Scutea şi Giorgiana Hosuu au avut avize negative din partea CSM, Nicu Bologa fiind avizat pozitiv. Avizul CSM este consultativ.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.