Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că i-a rugat pe colegii din partid, pe partea economică, să pregătească un set de măsuri şi PSD va merge cu acest set de măsuri la Cotroceni, cu propuneri concrete Grindeanu a prezentat şi liniile roşii, peste care PSD nu va trece în consultări, şi anume subfinanţarea autorităţilor locale, reducerea investiţiilor în infrastructură sau reducerea veniturilor românilor.
”Eu apreciz deschiderea pe care nouă preşedinte o arată, am înţeles şi din campanie electorală că dânsul îşi doreşte, şi îşi dorea şi atunci o majoritate pro-europeană. Dar asta nu înseamnă că anumite lucruri de care le aminteam, şi anume acele linii roşii, noi le putem trece aşa foarte uşor”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 1.
El a precizat că PSD nu poate fi de acord cu subfinanţarea autorităţilor locale.
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Noi nu putem să fim de acord vreodată cu subfinanţarea autorităţilor locale. Noi şi ceilalţi colegi din coaliţia de guvernare, că PSD-ul n-a guvernat singur, a fost împreună cu PNL-ul în toată această perioadă. În aceşti ani, noi am finanţat foarte multe proiecte locale. Sunt proiecte de care comunităţile locale au nevoie. Dacă vom vedea o abordare de tipul acesta, sigu, nu suntem parteneri în aşa ceva”, a explicate l. Preşedintele interimar al PSD a menţionat că aproape 400 de km de autostradă s-au făcut cu ajutorul unor sume importante, fie ele de la bugetul de stat, dar mai ales fonduri europene.
”Nu mi-aş dori ca în anii viitor să văd o reducere a investiţiilor pe proiectele mari de infrastructură. E o altă linie roşie”, a precizat Grindeanu.
El a mai spus că, de asemenea, n-ar vrea să intre într-o zonă prin care să se reducă prin măsuri fiscale veniturile românilor.
”În aceşti ani, oricât de mult se vorbeşte acum de partea negative, veniturile românilor au crescut cel mai mult. Aproape 80% a crescut maim ult pensia medie, cu 75% mai mult salariul minim, cu peste 50% salariul mediu. Nu vreau să discutăm de reduceri de venituri”, a completat el. Sorin Grindeanu a arătat că i-a rugat pe colegii de pe zona economică din partid şi pe zona financiară să pregătească un set de măsuri.
”Noi cu acest set de măsuri vom merge la Cotroceni cu propuneri concrete, cu viziunea noastră şi le vom prezenta preşedintelui şi sigur le vom prezenta şi celorlalte partide care doresc să afle propunerile noastre”, a spus Grindeanu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.