Jumătate dintre români apreciază că SUA au cea mai puternică armată din lume, iar 28,8% menţionează China, în timp ce 14,3% indică Rusia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, care prezintă comparativ şi datele unui sondaj similar, din 2021, în care Rusia era înaintea Chinei. 35,5% dintre cei chestionaţi consideră că cea mai puternică economie este cea a Chinei, în timp ce 31,7% cred acest lucru despre SUA, cele două state inversând locurile comparativ cu 2021. Uniunea Europeană este pe primul loc, cu 39,2% opinii favorabile în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului, urmată de SUA şi, la mare distanţă, de China şi Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea mai puternică armată din lume

50.5% dintre români consideră că SUA au cea mai puternică armată din lume (39.7% în sondajul INSCOP din iunie 2021), 28.8% menţionează China (16.4% în 2021), 14.3% Rusia (33.5% în 2021), iar 0.9% altă ţară. Ponderea non-răspunsurilor este 5.5%.

Consideră că SUA au cea mai puternică armată din lume în proporţii mai mari decât media: bărbaţii, persoanele cu vârsta peste 60 de ani, persoanele cu educaţie superioară, gulerele albe, cei cu un venit mai ridicat, angajaţii la privat. China este văzută drept ţara cu cea mai puternică armată din lume în special de către persoanele cu un venit scăzut şi de angajaţii la stat.

Cea mai puternică economie din lume

În opinia a 35.5% dintre respondenţi China este ţara care are cea mai puternică economie din lume (41.5% în sondajul INSCOP din iunie 2021). 31.7% cred că SUA au cea mai puternică economie din lume (24.1% în 2021), 14.8% Japonia (14% în 2021), 12.6% Germania (14.1% în 2021), iar 0.8% altă ţară. Ponderea non-răspunsurilor este 4.7%.

China este văzută drept ţara cu cea mai puternică economie din lume în special de către persoanele cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Vest şi angajaţii la privat.

Ţara/ regiunea în care sunt respectate cel mai bine drepturile şi libertăţile oamenilor

Întrebaţi în care ţară sau regiune consideră că sunt respectate cel mai bine drepturile şi libertăţile oamenilor, 39.2% dintre respondenţi indică Uniunea Europeană (37.4% în sondajul INSCOP din iunie 2021), 38% SUA (39.2% în 2021),  8.2% China (4.1% în 2021) şi doar 2.1% Rusia (4,3% în 2021).  5.6%  menţionează altă ţară, iar 6.8% nu ştiu sau nu răspund.

Sunt de părere că în Uniunea Europeană sunt respectate cel mai bine drepturile şi libertăţile oamenilor în proporţii mai mari decât media: bărbaţii, tinerii sub 30 de ani, persoanele cu educaţie superioară, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti sau urbanul mare, cei cu un venit mai ridicat. Persoanele cu vârsta peste 60 de ani, cei inactivi pasivi, locuitorii din urbanul mic sau din rural cred într-o proporţie mai mare decât media că în SUA sunt respectate cel mai bine drepturile şi libertăţile oamenilor.

„Evaluarea generică a principalelor repere de putere militară, economică şi valorică ale lumii arată o cunoaştere bună a acestora de către români, care identifică SUA drept puterea militară principală, urmată de China şi Rusia, ultimele două schimbându-şi poziţiile comparativ cu sondajul anterior pe acest subiect realizat în iunie 2021. Românii identifică China drept puterea economică principală, dar în scădere comparativ cu situaţia din 2021, diferenţa dintre China şi SUA reducându-se semnificativ de la 17 puncte procentuale în 2021 la mai puţin de 4 în 2024. Percepţia Rusiei de mare putere militară pare să fi fost afectată de războiul din Ucraina, în timp ce percepţia Chinei de mare putere economică a fost probabil afectată de consecinţele economice ale pandemiei. Uniunea Europeană şi SUA sunt percepute de departe drept ţările/regiunile în care sunt respectate cel mai bine drepturile şi libertăţile oamenilor”, subliniază Remus Stefureac, director INSCOP.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 22 - 29 februarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.