Siegfried Mureşan: Îi voi trimite personal lui Sorin Grindeanu, astăzi, întreg programul de guvernare cu toate cele 372 de măsuri. Aştept cu nereblare să avem o discuţie serioasă, aşezată cu conducerea PSD

Siegfried Mureşan: Îi voi trimite personal lui Sorin Grindeanu, astăzi, întreg programul de guvernare cu toate cele 372 de măsuri. Aştept cu nereblare să avem o discuţie serioasă, aşezată cu conducerea PSD

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a anunţat că îi va trimite personal preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, programul de guvernare cu toate cele 372 de măsuri pe care acesta le conţine. El a afirmat că aşteaptă cu nerăbdare să aibă o discuţie serioasă şi aşezată cu conducerea PSD.

Premierul desemnat a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, despre afirmaţia preşedintelui PSD care a declarat că Mureşan nu îşi doreşte să fie prim-ministru deoarece a refuzat negocierile cu social-democraţii. 
”Am spus de la început că discutăm întâi cu cele trei partide parlamentare şi mă bucur să discut cât de curând şi cu domnul Grindeanu. Înţeleg că domnia sa este plecat din Bucureşti în aceste zile. De îndată ce va reveni, ne vom întâlni. I-am trimis domniei sale deja de la jumătatea acestei săptămâni liniile directoare ale programului de guvernare, care deja au corespuns într-o măsură semnificativă unei viziuni serioase, responsabile, inclusiv în domeniul politicilor sociale. Şi îi voi trimite personal domnului preşedinte Grindeanu, în cursul zilei de astăzi, întreg programul de guvernare cu toate cele 372 de măsuri. Aştept cu nereblare să avem o discuţie serioasă, aşezată cu conducerea Partidului Social-Democrat”, a afirmat Mureşan. 
El a mai fost întrebat dacă i-a lansat lui Sorin Grindeanu o invitaţie cu ziua şi locul unde să aibă loc întâlnirea. 
”La moment la care am trimis preşedintele PSD liniile directoare la jumătatea acestei săptămâni, i-am spus că sunt pregătit să discutăm oricând pentru formarea guvernului, domnia sa după aceea s-a deplasat în ţară. Astăzi îi voi transmite programul complet de guvernare, de asemenea cu deschiderea noastră pentru a discuta oricând domnia sa doreşte, telefonic, dacă nu este în Bucureşti sau când revine în Bucureşti. Şi nu am niciun reproş a-i face din acest punct de vedere, fiindcă e firesc să se deplaseze şi în ţară, să aibă activităţi în ţară şi sunt convins că în zilele următoare vom putea avea un dialog bun”, a subliniat premierul desemnat. 
El a mai adăugat că nu are în momentul de faţă din partea social-democraţilor ”o decizie definitivă nici că ar vota, nici că nu ar vota acest guvern”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră