Deputatul USR Cristian Seidler a anunţat că parlamentarii formaţiunii politice din care face parte strâng semnături pentru a contesta Legea salarizării la CCR, despre care a spus că nici acum nu se cunoaşte impactul bugetar, iar membrii Guvernului ”improvizează” pentru că nu ştiu acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cu siguranţă vom face lucrul acesta (strâng semnături - n.r.). Astăzi am şi lansat către juriştii noştri în lucru să strângă toate motivele de neconstituţionalitate din această lege (...) Noi am avut o dezbatere publică cu sindicatele, chiar raportat la prima formă a legii şi deja de atunci şi noi şi sindicatele am spus această lege este neconstituţională din mai multe motive. Unul, principal este că dacă ne uităm chiar şi acum în forma legii, acolo scrie nu are impact bugetar pe anul curent iar pentru următorii patru ani la impact bugetar nu este completat nimic. Guvernul habar nu are de fapt şi improvizează raportat la impactul bugetar al acestei legi”, a declarat deputatul USR la finalul dezbaterilor din Comisia de muncă pe Legea salarizării.

Cristian Seidler a criticat Legea salarizării remintind că i-a cerut demisia Olguţei Vasilescu din funcţia de ministru al Muncii.

”Este marca Olguţa Vasilescu.  După ce nu a terminat cartierul chinezesc, după ce nu a terminat stadioanele din Craiova, după ce nu a terminat de asfaltat jumătate de oraş, a venit cu o lege pe care nu o termină şi ea este într-o continuă dinamică, din eroare în eroare până la victoria finală. Aceasta este Olguţa Vasilescu şi de aceea i-am cerut demisia din funcţia de ministru al Muncii”, a arătat Seidler.

Membrii Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor au adoptat raportul privind Legea salarizării cu 15 voturi favorabile, două împotrivă şi patru abţineri. Legea urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.