Scandal între USR, pe de-o parte, şi PNL şi PSD pe de altă parte, în plenul Parlamentului, aleşii acuzându-se reciproc de faptul că doresc menţinerea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parlamentarii USR au intrat în conflict, în şedinţa de joi a plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu cei de la PSD şi PNL, fiecare acuzându-i pe ceilalţi de faptul că doresc menţinerea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

USR doreşte adoptarea proiectului depus de parlamentarii Uniunii privind eliminarea pensiilor speciale, nu impozitarea acestora, în timp ce PNL şi PSD susţin că impozitarea cu 85% este soluţia şi îi acuză pe cei de la USR că le ”tremură genunchii”.

În debutul şedinţei de plen, reprezentanţii USR au propus ca parlamentarii să nu voteze joi impozitarea cu 85% a sută a pensiilor speciale de care beneficiază aleşii locali, susţinând că ar trebui aprobat un proiect de lege mai vechi, proiectul 282 din 2017, depus de USR, care prevede eliminarea acestor beneficii.

În replică, PSD şi PNL au acuzat că USR doreşte păstrarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

”Ce face USR-ul astăzi, după ce ieri a votat şi astăzi în Comisia de statut a votat acest proiect? Vine şi ne cere retragerea de pe ordinea de zi a proiectului prin care încercăm impozitarea pensiilor parlamentarilor. V-aţi răzgândit? Vă tremură genunchii?”, a afirmat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. 

Simonis a făcut apel către parlamentari să voteze impozitarea pensiilor deputaţilor şi senatorilor.

”Nu poţi să impozitezi ceva ce elimini, e un nonsens”, a mai precizat Alfred Simonis.

El a arătat că impozitarea ar fi varianta constituţională.

”Aţi început să păstraţi pensiile parlamentarilor, asta faceţi, stimaţi colegi de la USR”, a afirmat Simonis.

La rândul său, deputatul PNL Florin Roman, a susţinut aceeaşi variantă, a impozitării pensiilor speciale ale parlamentarilor.

”De unde vine supărarea colegilor de la USR? Ei vin şi spun  - dar de ce să nu le abrogăm? Numai că ei sunt foarte supăraţi că de ce nu luăm jucăria lor. Nu luăm jucăria lor pentru că vorbim de lucruri serioase. Pentru prima dată în ultimii ani am ajuns la un consens prin care printr-un amendament al PNL şi PSD impozităm toate pensiile speciale cu 85%. Colegii de la USR ar vrea ca magistraţii, parlamentarii, să nu fie incluşi aici, vorbim despre ipocrizie şi despre populism, despre dezinformare”, a afirmat Florin Roman. 

El le-a spus celor de la USR: „Dvs, de fapt, vreţi ca pensiile speciale să rămână”. 

Preşedintele USR, Dan Barna, a luat cuvântul şi a arătat că, în opinia sa, proiectul de lege care prevede impozitarea pensiilor speciale are „cârlige” de care poate fi „agăţat” în aşa fel încât să poată fi atacat la CCR.

”Acest Parlament are deja precedentul, legi anterioare de tăiere a pensiilor speciale adoptate în aşa fel încât să fie foarte clar că vor pica la CCR, lucru care s-a şi întâmplat. Ce facem astăzi? Punem din nou nişte cârlige de care să se agaţe Curtea Constituţională? Ce adoptăm noi astăzi? Pentru că, conform Constituţiei, Parlamentul adoptă legi, hotărâri sau moţiuni. Ce şmecherie este aceasta, adoptăm prevederile articolului? Unde în Constituţie scrie că Parlamentul adoptă prevederi? Aceasta este o şmecherie, pentru că, dacă spunem că e lege, cum pare că aţi sugerat, tocmai facem un paralelism cu legea adoptată ieri şi devine cert neconstituţională. Practic, prin demersul de astăzi dvs. vă asiguraţi că legea de ieri de impozitate a pensiilor speciale devine neconstituţională. Aceasta e adevărata miză”, a afirmat Barna.

Acesta i-a acuzat pe ceilalţi parlamentari că vor ca, după alegeri, parlamentarii să îşi păstreze aceste beneficii. 

În cele din urmă, a fost supusă la vor propunerea USR privind eliminarea de pe ordinea de zi a proiectului privind impozitarea pensiilor speciale, cu 276 împotrivă, 67 abţineri şi 42 pentru, ordinea de zi rămânând în forma iniţială.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.