Liderii organizaţiilor civice din Iaşi susţin că George Simion caută să se victimizeze şi nu exclud ca incidentul cu tânărul care l-a stropit cu cerneală să fie o înscenare pusă la cale chiar de liderul AUR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Preşedintele Mişcării pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM), Dorin Dobrincu, a declarat pentru News.ro că unii reprezentanţi AUR au încercat să-i provoace pe reprezentanţii societăţii civile ieşene care au fost prezenţi în Piaţa Unirii, el acuzând că AUR a încercat să confişte ziua de 24 ianuarie.
 
”Şi noi am fost prezenţi în piaţă astăzi, dar am avut mesaje pro-dezvoltare şi pro-Europa. Cei de la AUR au venit la noi şi au încercat mereu să ne provoace. Am asistat la discursuri găunoase din partea lor, exact ca la Cenaclul Flacăra de pe timpuri. Au avut mesaje naţionaliste, ei încearcă să canalizeze nemulţumirile justificate care există în societate”, a afirmat Dorin Dobrincu.
 
Preşedintele MDM nu exclude ca incidentul cu cerneala aruncată înspre George Simion să fi fost o înscenare pusă la cale de cei de la AUR.
 
La rândul său, preşedintele asociaţiei ”Împreună pentru A8”, Ionel Apostol, a declarat pentru News.ro că este convins că a fost vorba de o regie şi că n-a fost o întâmplare faptul că liderului AUR i s-a aruncat cerneală peste faţă.
 
”Este o înscenare, eu aşa cred. Omul (George Simion – n.r.) şi-a dorit victimizarea. Se vede cum a venit acel tânăr din spate şi l-a stropit, iar Simion n-a schiţat niciun gest. E doar pentru naivi chestia că ar fi fost o acţiune neplanificată”, a declarat Ionel Apostol.
 
Liderul Împreună pentru A8 a mai afirmat că a asistat în Piaţa Unirii la ”un joc ieftin şi populist”.
 
”Iaşiul nu înseamnă AUR, de altfel ei au adus oameni la Iaşi de peste tot din ţară. Salvarea României nu se face cu fluturarea steagului. Am văzut în Piaţa Unirii o lipsă totală de cultură civică şi politică, dar şi un cult al personalităţii”, a precizat Ionel Apostol.
 
Copreşedintele AUR, George Simion, a fost stropit cu cerneală, luni, la Iaşi, în timpul manifestaţiei pe care partidul a organizat-o în centrul oraşului cu prilejul Zilei Unirii. În Piaţa Unirii s-au strâns atât susţinători, cât şi contestatari ai formaţiunii. Simion a continuat să interacţioneze cu oamenii după incident şi afirmă că vrea ca tânărul care l-a stropit să nu fie amendat.
 
Două persoane implicate în incident sunt audiate de poliţiştii ieşeni.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.