Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, duminică seară, după închiderea votării, că, potrivit estimărilor USR, prezenţa la urne a fost de 19,5%, ceea ce înseamnă că referendumul nu poate fi validat. Dan Barna a subliniat că România este o naţiune europeană, o naţiune tolerantă şi modernă, care a refuzat să facă paşi înapoi. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, după încheierea votării, că rezultatul referendumului reprezintă o veritabilă moţiune de cenzură a românilor împotriva guvernării PSD, el criticând şi ”organizarea extrem de proastă”, fără niciun fel de campanie de informare, de parcă Guvernul şi-a dorit ca interesul românilor să fie cât mai mic. Preşedinte fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, spune că în cele două zile ale referendumului România a dat o lecţie de democraţie clasei sale politice actuale, arătând că referendumul nu are nici învingători, nici învinşi, dar are o lecţie foarte puternică - politicienii nu pot trafica nici convingerile, nici credinţele şi nici aşteptările oamenilor. De partea cealaltă, secretarul general adjunct al PSD susţine că rezultatul referendumului este un eşec al României şi al cetăţenilor români, el susţinând că în „procent copleşitor” oamenii au votat în favoarea redefinirii familiei în Constituţiei. Ştefănescu a acuzat opoziţia de boicotarea referendumului şi inclusiv pe şeful statului că nu a ieşit public să îndemne oamenii să meargă la urne, preferând în schimb să voteze la finalul zilei de duminică, „în sictir şi cu scârbă faţă de ce votează românii”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Orban: Tentativa lui Liviu Dragnea şi a PSD de a confisca politic această temă a determinat milioane de români să nu vină la vot 

”Rezultatul referendumului de astăzi reprezintă o veritabilă moţiune de cenzură a românilor împotriva guvernării PSD. PNL a atras atenţia de luni bune liderilor politici din România să nu încerce să confişte această temă, să nu politizeze referendumul. Noi am luat decizia de a lăsa deplină libertate membrilor şi simpatizanţilor noştri de a se poziţiona cum le dictează conştiinţa”, a afirmat Ludovic Orban.

Liderul PNL a susţinut că ”tentativa lui Liviu Dragnea şi a PSD de a confisca politic această temă a determinat milioane de români să nu vină la vot şi să dea în acest fel un vot de blam către Liviu Dragnea şi partidul de guvernământ”. ”Practic, Liviu Dragnea a furat celor 3 milioane de cetăţeni care au semnat iniţiativa această temă, a aruncat-o în derizoriu şi a compromis-o”, a adăugat Orban.

Preşedintele PNL a mai declarat că organizarea referendumului a fost ”extrem de proastă, nu a existat niciun fel de campanie de informare, de parcă acest guvern şi-a dorit ca interesul românilor să fie cât mai mic”.

Dan Barna a precizat că ”România de luni va fi exact la fel ca România de vineri, România secolului 21, cu tot felul de români”.

El a subliniat că ”USR a fost singurul partid care şi-a asumat să ducă mesajul românilor şi să-l transmită explicit, acela că vorbim de un demers inutil, care nu schimbă nimic pentru nimeni, care nu rezolvă nimic din dramele şi nevoile românilor”.

”Dincolo de incercările PSD-ALDE de a promova o guvernare prin frică şi minciună, România este o naţiune europeană, o naţiune tolerantă şi modernă, care a refuzat să facă paşi înapoi”, a declarat liderul USR.

Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară s-au închis duminică, la ora 21.00, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei.

Prezenta la vot era de 18,87 la sută, numărul votanţilor fiind de 3.450.189 la ora 19.00, duminică, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC).

Cioloş: România a dat o lecţie de democraţie clasei sale politice actuale - politicienii nu pot trafica nici convingerile, nici credinţele şi nici aşteptările oamenilor

"România a dat în aceste două zile o lecţie de democraţie clasei sale politice actuale. Avem datoria de a le mulţumi tuturor – şi celor care au votat, dar şi celor care au ales să nu voteze şi de a trece cât se poate de repede peste acest moment de inutilă tensiune în societate. Referendumul nu are nici învingători, dar nici învinşi. Are însă o lecţie foarte puternică pe care trebuie să o învăţăm cu toţii: politicienii nu pot trafica nici convingerile, nici credinţele şi nici aşteptările oamenilor", a transmis fostul premier, duminică seară, printr-un comunicat de presă

El spune că, atunci când politicienii uită să se pună în slujba cetăţenilor şi îi consideră o masă de manevră la îndemâna lor şi pentru a-şi rezolva propriile interese, oamenii îşi recâştigă încrederea în ei înşişi şi dreptul de a-şi spune cuvântul. Iar de această dată, cetăţenii României au spus doar că nu doresc să fie înşelaţi şi manipulaţi încă o dată de politicieni.

Cioloş mai spune că asistăm încă o dată la falimentul unui mod de a face politică, iar cei care au încercat să exploateze credinţa simplă a oamenilor, cei care au vrut să transforme Biserica în unealtă de propagandă, cei care au împrăştiat ură şi minciuni în societate doar pentru a câştiga din asta capital politic primesc azi un răspuns clar şi usturător din partea oamenilor.

"Este evident că vremea acestor politicieni şi baroni ai politicii apune definitiv şi că locul lor trebuie luat de oameni noi, cinstiţi, pricepuţi şi curajoşi, al căror scop unic în viaţa politică este să servească interesul şi bunăstarea cetăţenilor. Vine vremea respectului şi a demnităţii, vine vremea în care climatul de ură şi de intoleranţă, discuţiile despre ieşirea din Europa şi jignirile aduse românilor din partea unor oameni politici corupţi trebuie să înceteze", afirmă Cioloş.

El le mulţumeşte celor peste 10.000 de oameni care au înţeles că implicarea civică este esenţială şi au ales să fie observatori ai referendumului, spunând că aceştia sunt motorul noii democraţii româneşti şi un exemplu pentru întreaga societate.

De asemenea, fostul premier le mulţumeşte şi susţinătorilor Mişcării România Împreună, pentru că au ales şi ei să participe ca observatori la referendum, precum şi celor din USR, pentru "curajoasa şi eficienta lor luptă de opoziţie" şi activiştilor de la Demos şi din alte organizaţii politice ori civice, pentru felul în care au înţeles să se poziţioneze faţă de instrumentarea politică a referendumului.

"Se naşte o nouă clasă politică în România, formată din oameni oneşti, capabili de sacrificiu şi dispuşi să se implice pentru cauzele şi nevoile adevărate ale românilor. Politica înseamnă să îţi slujeşti aproapele, să nu-i înşeli speranţele şi să pui binele celorlalţi mai presus de al tău. Tuturor acestora le mulţumesc pentru ceea ce au făcut şi continuă să facă pentru România.  Viitorul României este fără nicio tăgadă alături de ţările democratice şi civilizate, în care respectul este deasupra urii şi înţelegerea, deasupra dezbinării. Acest viitor îl vom clădi împreună, cu speranţa şi convingerea fermă că vom putea să fim ceea ne dorim să fim", adaugă Dacian Cioloş.

Codrin Ştefănescu: Rezultatul referendumului este un eşec al României; Iohannis a ieşit la vot în ultimele minute din zi în sictir şi cu scârbă faţă de ce votează românii

„PNL, USR, PMP, împreună cu domnul Iohannis (...) au boicotat, au dezinformat populaţia, au transmis mesaje absolut oribile. Oribile, într-un moment în care oamenii au venit totuşi într-un număr gigant la vot. 4 milioane este o cifră. (...) Dacă vorbim despre boicotul opoziţiei, putem spune doar că toată această acţiune nu doar că nu le-a ieşit, dar are un efect advers faţă de declaraţiile pe care le-au făcut în spaţiul public. Inclusiv modul în care s-a comportat preşedintele României Iohannis de parcă nu era preşedintele României, era preşedintele altei ţări, nu avea nicio legătură cu România. Să nu ieşi, ca preşedinte, să spui că vei veni la vot, să ceri poporului să iasă la vot la o chestie constituţională, legală, de interes naţional, să te ascunzi şi să ieşi la vot în ultimele minute din zi aşa, în sictir şi cu scârbă faţă de ce votează românii”, a declarat Codrin Ştefănescu, singurul reprezentant al PSD care a făcut declaraţii.

Codrin Ştefănescu a spus că opoziţia a boicotat inclusiv în secţiile votare, existând preşedinţi de secţii care s-au retras în ultima clipă doar ca să întârzie începerea procedurii de vot. Ştefănescu spune că PSD nu merită o astfel de opoziţie.

”Au făcut tot ce era posibil ca să boicoteze un demers civic normal. Un demers care nu a fost asumat politic. Nu te poţi comporta aşa şi să spui că eşti un bun creştin, (...) sau ceri boicot. Nu ai cum să te mai duci pe urmă ca politician la nuntă sau la botez şi să le spui oamenilor baliverne. E haioasă opoziţia asta cu domnul Barna şi cu domnul Orban şi cu Tomac. Dar chiar nu merităm noi, ca PSD, această opoziţie”, a subliniat Ştefănescu.

De asemenea, social-democratul a mai spus că referendumul nu a fost unul politic, ci un exerciţiu democratic de care unii şi-au bătut joc şi „au călcat în picioare biserica, familia tradiţională, tradiţia, datini strămoşeşti”.

El este însă de părere că, deşi referendumul nu va fi validat, cei care au participat totuşi la vot sunt într-un număr copleşitor.

„Aşteptăm nerăbdători să vedem rezultatul. Cred că va fi un procent copleşitor pentru „Da”. Eu cred că este eşecul românilor şi al României în general. Poate două săptămâni nu au fost suficiente pentru campania de informare. (...) Cred că va fi 95 la sută pentru da”, a mai spus Codrin Ştefănescu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.