Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat vineri, la Iaşi că liberalii nu au vară, nu au vacanţă. ”Ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România”, a spus el, arătând că pe 29 septembrie are loc turul doi la prezidenţiale iar pe 30 septembrie anunţă preşedintele României care trebuie să fie tot un liberal, exact cum am avut în ultimii 10 ani de zile, pe preşedintele Nicolae Ciucă. ”Pentru a avea o şansă, pentru a ne bate, trebuie să scoatem cel mai bun scor la alegerile de pe 9 iunie. Ăla este trambulina, ăla este momentul cheie pentru noi, pentru a ne propulsa liderul”, a mai spus Rareş Bogdan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Rareş Bogdan a declarat că, după alegerile din 9 iunie, urmează doar trei zile de odihnă şi vor intra în ”cea mai importantă campanie”. 
 
Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
”Nu avem vară, nu avem vacanţă, ne pupăm copiii, soţiile, şi la luptă. Lupta se dă pe data de 15 septembrie. O nouă etapă pentru România. 29 septembrie, vot. Nu dormim, numărăm şi pe 30 anunţăm preşedintele României care trebuie să fie tot un liberal, exact cum am avut în ultimii 10 ani de zile, pe preşedintele Nicolae Ciucă”, a completat prim-vicepreşedintele PNL. 
 
El a precizat că îşi doreşte să îşi mai facă o poză în Biroul Oval, însoţindu-l pe noul preşedinte Nicolae Ciucă. 
 
”Pentru a avea o şansă, pentru a ne bate, trebuie să scoatem (..) cel mai bun scor la alegerile de pe 9 iunie. Ăla este trambulina, ăla este momentul cheie pentru noi, pentru a ne propulsa liderul şi pentru a ne propulsa inclusiv pentru alegerile generale care se vor desfăşura în 8 decembrie”, a completat el. 
 
Rareş Bogdan a precizat că ”au o şansă mare”. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.