Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că nu are niciun motiv să considere că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective şi a precizat că ancheta amănunţită va fi cea a Colegiului Medicilor, care va fi gata săptămâna viitoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexandru Rafila a declarat joi despre rezultatele anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon, unde mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, că ”sunt obiective”. ”Nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective. Mai mult, acolo a fost şi o echipă a Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, am dat şi noi un scurt comunicat”, a arătat Rafila, precizând că s-au verificat de către minister doar aspectele administrative, nu cele profesionale.

”Ancheta amănunţită, din punct de vedere profesional, va fi cea a Colegiului Medicilor, care va fi gata cel mai probabil săptămâna viitoare. Acolo sunt nişte etape procedurale care trebuie respectate, se ajunge cu raportul la Comisia de Disciplină care judecă acest dosar”, a completat ministrul Sănătăţii. Ministrul a mai spus că se aşteaaptă şi rezultatul anchetei Parchetului care investighează această cauză.

”Am cerut în mod explicit spitalului să acorde tot sprijinul organelor de anchetă penală, să le pună toate documentele la dispoziţie, încât să avem un răspuns care să redea încrederea în acest spital pacienţilor” a subliniat Rafila.

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în Secţia ATI, precizând că verificrile au vizat doar activitatea administrativă a unităţii. ”Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Mai multe anchete au fost demarate, inclusiv una penală, după acuzaţii reeferitoare la decesul mai multor pacienţi, în doar câteva zile, în Secţia ATI a unităţii medicale, din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.