Fostul parlamentar şi ministru al Culturii Puiu Haşotti a demisionat din Partidul Naţional Liberal, spunând că nu poate înţelege unele atitudini politice ale PNL, iar cu altele nu poate fi de acord, menţionând că nu s-a înscris şi nu are de gând să se înscrie într-o altă formaţiune politică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Puiu Haşotti a anunţat că a demisionat din PNL, el fiind membru al acestui partid din ianuarie 1990.

“Am demisionat deoarece unele atitudini politice ale PNL fie nu le pot înţelege, fie nu sunt de acord cu ele. PNL-ul de astăzi nu mai seamănă cu cel în care m-am înscris eu”, a precizat Puiu Haşotti.

El a mai spus că nu s-a înscris şi nu are de gând să se înscrie într-un alt partid.

Puiu Haşotti este membru PNL din ianuarie 1990.  În perioada 1994 – 2005, a fost preşedintele PNL Constanţa, iar între 2004-2009 a ocupat funcţia de vicepreşedinte PNL la nivel naţional. Haşotti a fost parlamentar timp de 20 de ani. Între 1996 – 2004 a fost deputat, iar din 2004 până în 2016 a fost senator de Constanţa. De asemenea, în 2012, timp de câteva luni, Puiu Haşotti a ocupat funcţia de ministru al Culturii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.