PSD cere anchetarea „autodenunţurilor PNL” privind politizarea companiilor de stat şi a inspectoratelor şcolare

PSD cere anchetarea „autodenunţurilor PNL” privind politizarea companiilor de stat şi a inspectoratelor şcolare
Sursa foto: PSD Facebook

PSD solicită intervenţia urgentă a organelor de anchetă în urma autodenunţurilor publice exprimate de lideri ai PNL cu privire la „politizarea grosolană” a unor funcţii din companiile sau instituţiile de stat, ce ar fi trebuit atribuite prin concurs şi nu după afinităţile politice ale candidaţilor.

Campania internă pentru şefia PNL a scos la lumină faptul că liderii PNL şi-au folosit în mod sistematic influenţa politică pentru a obţine foloase necuvenite în favoarea unor membri sau apropiaţi ai PNL, ceea ce constituie o infracţiune de corupţie, potrivit legii penale din România, arată PSD într-un comunicat de presă.

„Din discursurile şi declaraţiile enunţate în lupta internă din partid rezultă în mod clar că au existat intervenţii politice ale unor lideri PNL pentru numirea sau destituirea unor persoane din inspectoratele şcolare sau  companiile de stat, precum Poşta Română sau Transelectrica”, conform sursei citate.

Sursa menţionată mai spune că preşedintele Iohannis, care a girat guvernele de dreapta, şi premierul Cîţu care conduce actualul Executiv sunt direct responsabili de politizarea deşănţată şi generalizată care se desfăşoară sub ochii lor. Se confirmă, astfel, că Dreapta i-a minţit grosolan pe români cu promisiunile din Programul de guvernare, în care se anunţa ritos „promovarea unui management performant, depolitizat şi integru în companiile de stat”, „autonomia şi depolitizarea şcolii” sau „depolitizarea funcţiei publice şi stabilirea clară a poziţiilor politice în structura administrativă”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră