Prima şedinţă a Guvernului condus de Viorica Dăncilă va avea loc miercuri, când ar urma să fie discutată o Ordonanţă de Urgenţă privind amânarea depunerii formularului 600 până la sfârşitul lunii martie. În acest interval, ar urma să fie găsită o soluţie pentru eliminarea acestui formular, potrivit noului ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şedinţa Cabinetului Dăncilă este programată de la ora 11.00.

Luni seară, după ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Cotroceni, Viorica Dăncilă a avut o întâlnire la Palatul Victoria cu noii miniştri, cărora le-a cerut să îi prezinte lunar un raport privind stadiul implementării programului de guvernare.

Ea le-a solicitat noilor miniştri să pregătească cu seriozitate şedinţa de guvern de miercuri.

De asemenea, Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să prezinte până marţi soluţia pentru rezolvarea problemei privind formularul 600. "Îmi doresc ca miercuri să adoptăm actele normative necesare pentru a pune capăt discuţiile îndreptăţite care au avut loc în spaţiul public referitor la acest subiect”, a spus Dăncilă. 

Marţi, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a spus că românii nu mai trebuie să depună Formularul 600, în condiţiile în care Guvernul va găsi soluţii în acest sens.

”La şedinţa de Guvern de mâine, va fi discutată o OUG prin care vom amâna acest formular până la final de martie, timp în care vom încerca să găsim cea mai bună soluţie pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. În această perioadă, nimeni nu mai trebuie să mai depună acest formular. (...) Noi spunem clar că vom găsi o soluţie pentru a nu se mai depune acest formular. Nu are rost ca cineva să mai stea pe drumuri pentru a depune un astfel de formular”, a declarat Teodorovici.

Luni, după audierea sa în Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, Teodorovici a afirmat că Declaraţia 600 ar putea fi unită cu Declaraţia 200.

Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică, în urmă cu o săptămână, proiectul de OUG care amână până la 1 martie termenul de depunere a Declaraţiei 600. Actul normativ are un articol unic care modifică două alineate din Codul Fiscal. "Articol unic – Termenul prevăzut la art.148 alin.(3) şi art.170 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la 1 martie 2018", se arată în document.

Declaraţia trebuie depusă până la 31 ianuarie 2018 de către cei care în 2017 au obţinut venituri din activităţi independente echivalente cu cel puţin 12 salarii minime pe an din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiţii sau din alte surse. Declaraţia poate fi depusă online, cu certificat digital, sau prin Spaţiul Privat Virtual. 

Formularul 600 a stârnit controverse în ultimele săptămâni, întrucât impune unor persoane în 2018 contribuţii la CAS şi CASS, indiferent de veniturile din aceste surse obţinute în acest an, condiţia fiind să fi avut anul trecut venituri de acest tip peste plafonul de 22.800 de lei pe an. 

Declaraţia 200, la care a făcut referire Teodorovici, se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură, provenind din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor cu excepţia veniturilor din arendă, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar, jocuri de noroc, alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.