Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu s-a studiat bine perspectiva de a ne înscrie în politica Green Deal a Uniunii Europene şi am ajuns în situaţia de a nu face faţă la o criză energetică aşa cum avem în prezent. ”Da, ne înscriem pe ce înseamnă Green Deal, pe ce înseamnă politică verde, dar ce punem în loc?”, a afirmat Grindeanu, precizând, de asemenea, că românii ar trebui să vadă nişte calcule în legătură cu sumele pe care le-am putea pierde dacă am reporni producţia pe cărbune, dar nu ar trebui să mai importăm.
"Ce cred eu că s-a făcut prost, e că nu s-a văzut şi nu s-a studiat foarte bine perspectiva. Faptul că da, ne înscriem pe ce înseamnă Green Deal, pe ce înseamnă politică verde, dar ce punem în loc? Din păcate, trecem în această perioadă prin situaţii pe care le vedem. Chiar azi dimineaţa am văzut că s-a închis acest reactor 2 de la Cernavodă şi nu putem pune nimic în loc", a afirmat Grindeanu.
El a precizat că Grupul 4 de la Rovinari poate fi scos din rezervă, dacă notificăm Comisia Europeană despre acest lucru.
"Şi dacă am putea şi ne lasă Comisia, fiindcă e un grup la Rovinari sau la Turceni, care e ţinut în rezervă, poate fi pornit dacă notifici Comisia. Sunt lucruri pe care puteai să le faci până acum, fiindcă eu, aşa din relaţiile instituţionale pe care le-am avut în aceşti ani cu cei de la Comisia Europeană, oamenii înţeleg argumente atunci când sunt prezentate. Oamenii înţeleg că atunci când ai o situaţie de criză, cum o ai acum, trebuie să pui ceva în loc. Dar trebuie să ceri acest lucru. Din câte ştiu eu, ieri cel puţin, până ieri seara, nu era nici măcar notificată Comisia Europeană pe acel grup, nici măcar pe acel grup care e ţinut de rezervă", a transmis liderul PSD.
El a menţionat că nu a văzut calcule cât ar pierde România din bani europeni dacă s-ar reporni grupurile pe cărbune.
"Eu n-am văzut până acum un calcul, cred că românii ar trebui să vadă acest lucru, un calcul ce înseamnă pierderi dacă reporneşti aceste grupuri pe cărbune, pierderi din bani europeni, efectiv. (...) Ce înseamnă aceste pierderi? Ce înseamnă aceste reporniri ca şi putere, câte mii de megawaţi, 1000-2000 de megawaţi, ceea ce ar duce dacă facem aceste lucruri, probabil la o situaţie în care şi ar fi bine să se întâmple aceasta, să nu mai importăm. Ăsta e un calcul pe care nu l-am văzut la nimeni", a mai declarat Grindeanu.
El a precizat că nu doreşte ca românii să rămână fără curent deoarece ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, doreşte să avem Green Deal.
"PSD este dispus, în primul rând să vadă care sunt necesităţile românilor. Ducând la extrem acest exemplu, nu vreau să rămân cu lumina stinsă în România fiindcă vrea Pîslaru să avem Green Deal cu orice risc. Ca să fie clar, mai important pentru români e să aibă toate aceste lucruri decât cerinţele lui Pîslaru", a mai afirmat preşedintele PSD.
Centrala de la Cernavodă a fost complet oprită, începând de joi, iar România va trebui să recurgă la importuri de energie.




























