Preşedintele PSD Bacău, europarlamentarul Dragoş Benea, afirmă că responsabilitatea conducerii coaliţiei de guvernare, dar şi insistenţa filialei social-democrate pe acest subiect, au făcut ca obţinerea unei finanţări europene pentru terminarea lucrărilor la fostul Spital Municipal din Bacău să fie ”mai tangibilă ca oricând”. El arată că aplicaţia depusă de Consiliul Judeţean Bacău, care vizează finalizarea lucrărilor la fostul spital şi integrarea clădirii în circuitul medical al SJU Bacău, a parcurs cu succes etapa de eligibilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Efortul politic şi administrativ de a prinde clădirea fostului Spital Municipal în lista obiectivelor de investiţii finanţate prin PNRR este cu un pas mai aproape de materializare şi de un deznodământ pozitiv pe care, îmi place să cred, îl dorim cu toţii – aplicaţia depusă de Consiliul Judeţean Bacău, care vizează finalizarea lucrărilor la fostul spital şi integrarea clădirii în circuitul medical al SJU Bacău, a parcurs cu succes etapa de eligibilitate. Acum, Ministerul Sănătăţii urmează să stabilească, pe baza unor criterii şi punctaje obiective, lista proiectelor medicale care vor fi concret finanţate prin PNRR, listă a cărei publicare va avea loc după prima decadă din ianuarie 2023. Cu încredere şi speranţă aşteptăm oficializarea listei printr-o hotărâre de guvern în prima jumătate a lunii ianuarie”, a afirmat europarlamentarul Dragoş Benea, preşedintele PSD Bacău.

El a menţionat că au contat ”perseverenţa preşedintelui CJ Bacău, Valentin Ivancea, care – încă de la începutul mandatului – a propus un parteneriat administrativ pentru terminarea lucrărilor”, dar şi că echipa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, a ”cuplat” cu celeritate la proiectul menţionat, r”eparând din mers boacăna administraţiei Viziteu – USR – PNL, care propusese fantomatica secţie de „Arşi” (fără proiect!)”. 

”Aceştia, însă, au fost dublaţi de un hotărâtor consens politic în coaliţia de guvernare, unde – aşa cum am şi anunţat în octombrie – am dus subiectul finanţării lucrărilor la fostul Spital Municipal, tocmai pentru a-i scoate din letargia premeditată în care se aflau pe liberalii băcăuani care, în mod deliberat, băteau pasul pe loc în luarea unei decizii privitoare la acest obiectiv de investiţii (rămas, de 15 ani, la stadiul de şantier). Mulţumită preşedintelui Camerei Deputaţilor, dl. Marcel Ciolacu, şi dlui. prim-ministru Nicolae Ciucă, coaliţia şi-a asumat susţinerea finalizării lucrărilor, identificarea unei surse de finanţare (inclusiv prin PNRR), scoţând astfel proiectul de sub zodia inacţiunii, unde-l doreau abandonat colegii de aşa-zisă coaliţie de la PNL Bacău, probabil comoţionaţi de faptul că altcineva – nu ei – va termina şi pune în funcţiune clădirea fostului spital”, a adăugat Benea.

El s-a declarat convins că, ”fără această asumare politică a deciziei la Bucureşti, în Consiliul Local Bacău nu s-ar fi întrunit nici până astăzi voturile necesare trecerii imobilului în domeniul public al judeţului, în vederea depunerii aplicaţiei de finanţare prin PNRR”.

”Responsabilitatea conducerii coaliţiei de guvernare, dar şi strădaniile & insistenţa noastră pe subiect, a celor din PSD Bacău, ne-au adus în punctul în care obţinerea unei finanţări europene pentru terminarea lucrărilor la fostul Spital Municipal este mai tangibilă ca oricând”, a conchis el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.