Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Ferenc Asztalos, afirmă, în legătură cu reacţia lui George Simion, care l-a numit „autist” pe Nicuşor Dan, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist, că un „astfel de comportament” este „nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat”. „Mă întreb ce vor face părinţii acelor copii care oricum sunt etichetaţi, stigmatizaţi şi hărţuiţi în şcoli? Ce vor face aceste familii, prietenii acestor cetăţeni sau cineva care nu are o funcţie publică precum Nicuşor Dan şi va fi etichetat sau atacat în acest fel?”, declară preşedintele CNCD. Asztalos a mai spus că, dacă va primi plângeri în acest caz, CNCD va face „procedura de citare” şi le va soluţiona.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Eu consider că un astfel de comportament este nedemn pentru un candidat la funcţia supremă în stat, care doreşte să fie preşedintele României, iar un preşedinte al României va depune un jurământ pe Biblie şi Constituţie şi se va obliga să protejeze demnitatea umană, drepturile şi libertăţile cetăţeanului. Mă întreb cum poate să facă acest lucru dacă are astfel de comportamente”, a declarat, joi, pentru News.ro, Csaba Ferenc Asztalos.

Preşedintele CNCD se întreabă ce vor face „acei părinţi cu copii aflaţi în această situaţie, care sunt deja etichetaţi, stigmatizaţi şi hărţuiţi în şcoli”.

„Mă întreb ce fac acei părinţi, pentru că avem în jur de 40.000 de cetăţeni cu astfel de «provocări», ce vor face când copiii lor sunt deja oricum etichetaţi, stigmatizaţi şi hărţuiţi în şcoli? Ce vor face aceste familii? Ce vor face prietenii acestor cetăţeni? Ce va face un cetăţean care nu are o funcţie publică cum are domnul Nicuşor Dan şi va fi etichetat sau atacat în acest fel?”, a declarat preşedintele CNCD pentru News.ro.

Asztalos a mai spus că, dacă primeşte plângeri în acest caz, CNCD va face „procedura de citare” şi le va soluţiona.

„Dacă primim plângere o să facem procedura de citare şi o să soluţionăm”, a precizat preşedintele CNCD.

Potrivit preşedintelui CNCD, orice cetăţean trebuie să-şi pună astfel de întrebări.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

„Astea sunt întrebările pe care trebuie să şi le pună orice cetăţean. Suntem în campanie electorală, iar noi, procedural, instituţional, nu avem cum să soluţionăm o plângere în două zile, adică până se va vota, dar cetăţenii au dreptul să fie informaţi cu privire la cum gândesc şi cum se comportă candidaţii, mai ales la funcţia supremă în stat, să aibă toate informaţiile pentru că au dreptul la informaţie şi să decidă în cunoştinţă de cauză în faţa urnelor”, a mai declarat Asztalos.

Preşedintele CNCD a menţionat că orice persoană care este interesată şi se consideră atinsă de un fapt sau un comportament de acest gen, poate să depună plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Referitor la o situaţie petrecută în urmă cu mai bine de zece ani, când Călin Popescu Tăriceanu a spus despre Crin Antonescu că suferă de autism, fiind reclamat la CNCD, Asztalos a declarat că la vremea respectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că „în acel context” nu este o formă de discriminare, pentru că declaraţia de atunci era „un pic altfel”.

„Nici în cazul doamnei Dăncilă (n. red.- fostul premier social-democrat Viorica Dăncilă) nu s-a mers pe discriminare, dar aici (n. red. situaţia actuală) este un alt context.

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 18 mai, George Simion, s-a adresat joi, la Bruxelles, unui jurnalist român care îi ceruse o declaraţie, el afirmând că ”aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’!”, cu referire la contracandidatul său în cursa prezidenţială, Nicuşor Dan.

George Simion a avut joi un derapaj de limbaj, la adresa contracandidatului său, Nicuşor Dan. Aflat la Bruxelles, liderul AUR a fost rugat de către corespondentul ProTv la Bruxelles să detalieze programul său.

George Simion a răspuns că a trimis un comunicat de presă, ”cum se face”. 

”Aveţi un candidat pe care îl susţineţi, e autist, săracu’”, a mai spus George Simion. 

Simion a fost abordat după un discurs în care a vorbit depsre respectul pentru toţi eroii care au luptat pentru libertate. ”Facem acelaşi lucru şi la nivel european,aşa că vom lupta  pentru democraţie, pentru pace şi pentru libertate”, a spus candidatul AUR la Preşedinţie, care a fost apoi abordat de jurnalistul PRO TV.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.