Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, avertizează asupra faptului că sportivii din judeţ riscă să piardă la masa verde competiţii, după ce consilierii PNL au refuzat să voteze un proiect prin care Consiliul Judeţean ar fi preluat de la Ministerul Sportului Sala Polivalentă din municipiul Bistriţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Eu, când am venit în 2012 la Consiliul Judeţean, cu domnul Florean, director acolo, am încercat, trei-patru ani de zile, să găsesc o soluţie să transferăm Sala Polivalentă la Consiliul Judeţean, pentru că ministerul nu o finanţa, nu finanţa dezvoltarea, nici măcar repararea şi întreţinerea ei. Nu am reuşit, ministerul împreună cu Direcţia nu au reuşit să producă actele de proprietate, să facă transferul. Din păcate, în ultimul an, doamna director Antal de la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport a abordat în repetate rânduri directorul clubului, pe domnul Cozma, pentru că noi suntem principalul client şi principalul finanţator al sălii Ministerului Sportului, prin clubul Gloria, şi eram în derularea mai multor competiţii, rămaşi fără curent, fără gaze, fără apă, pentru că nu aveau bani să-şi plătească utilităţile. În condiţiile astea, am pus mâna pe telefon, l-am sunat pe fostul meu coleg de parlament şi actual coleg de coaliţie, domnul vicepremier Kelemen Hunor, rugându-l să găsească o soluţie”, a povestit Radu Moldovan, vineri, într-o conferinţă de presă.  

Acesta a mai spus că, pentru a evita astfel de probleme, a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean privind preluarea de la minister a sălii de sport, însă consilierii PNL au blocat acest proiect.  

”Am ajuns în situaţia în care partenerii noştri de coaliţie naţională, că locală nu avem – aici este o majoritate a coaliţiei cu UDMR şi PMP, dincolo PNL şi USR, la nivel naţional suntem un pic într-o  altă coaliţie – au decis să voteze împotrivă, că-şi doreşte Primăria această sală. Eu am salutat această decizie, consilierii PSD de la municipiu, la figurat, vor vota cu două mâini pentru. Când Primăria va face vreun demers oficial nu declaraţii de presă. Până acum, primăria nu a făcut niciun demers oficial, decât poze şi declaraţii de presă. Pentru că, vă anunţ că din luna august au reînceput şi începe şi campionatul Liga Floriilor şi din nou nu au bani de curent, de gaze şi de apă şi vom ajunge în situaţia în care handbalistele, voleibalistele, junioarele, tineretul şi ceilalţi vor pierde meciurile la masa verde, că nu vom avea unde să desfăşurăm activitatea. Şi atunci vom vedea ce va face Primăria care a blocat PNL-ul, care a blocat transferul sălii, sper să găsească soluţii pentru ca sala să fie funcţional, pentru că noi plătim chirie, avem contracte, legal şi plătim chirie. Mu-ajunge sta peste cap şi costurile nu vor fi puţine, de întreţinere. Eu nu mă arăt nici surprins şi nici nu mă supăr că Primăria vrea să preia sala, îmi doresc şi îi sprijin cu tot ce pot eu să preia sala”, a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa Năsăud.  

Acesta mai spune că speră ca Primăria Bistriţa să facă demersuri cât mai curând privind preluarea sălii de sport din municipiu.  

În 27 iulie, primarul municipiului Bistriţa, Ion Turc, se arăta surprins de intenţia CJ Bistriţa-Năsăud, precizând, într-o postare pe Facebook, că în judeţ se lucrează la construirea unei noi săli polivalente.  

”Am aflat cu surprindere de intenţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud de a solicita trecerea din domeniul public al statului român şi administrarea Ministerului Sportului în domeniul public al judeţului a Sălii Polivalente Bistriţa, în condiţiile în care noua sală polivalentă din Unirea, construită din fonduri guvernamentale, urmează să fie inaugurată în luna august a acestui an.  Menţionez faptul că, pentru realizarea Complexului Sportiv Polivalent, municipalitatea a transmis în proprietatea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud o suprafaţă de aproximativ 22 hectare. Pentru ca evenimentul de inaugurare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, municipalitatea a dat curs solicitării Consiliului Judeţean de prelungire a drumului de acces şi utilităţilor la Complexul Sportiv, alocând o sumă suplimentară de 540.000 lei. În luna martie a acestui an, în cadrul discuţiilor purtate cu ministrul Sportului, domnul Carol-Eduard Novák, am fost informat cu privire la un proiect de descentralizare aflat în lucru, care prevede ca sălile polivalente să fie date în administrarea municipiilor, iar taberele şcolare în administrarea consiliilor judeţene. Având în vedere agenda municipalităţii privind implementarea programelor ce susţin şi dezvoltă infrastructura sportivă, am fost de la bun început interesat de Sala Polivalentă Bistriţa, fiind un element-cheie pentru reuşita unor proiecte”, scria primarul Bistriţei. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.