Preşedinta Parlamentului European se va întâlni, miercuri seară, la Bucureşti, cu preşedintele ales Nicuşor Dan, înainte de a merge la Timişoara, unde urmează să primească Premiul Timişoara pentru Valori Europene. Metsola a fost invitată la Timişoara de primarul municipiului, Dominic Fritz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit site-ului oficial al Centrului multimedia al Parlamentului European, preşedinta PE, Roberta Metsola, se va afla, joi, la Timişoara, la invitaţia primarului Dominic Fritz, unde urmează să primească Premiul Timişoara pentru Valori Europene.

Pe agenda Roberti Metsola, miercuri, este trecută întâlnirea cu preşedintele ales al României Nicuşor Dan.

„Aştept cu nerăbdare să călătoresc în România într-un moment atât de important pentru ţară. Sunt mândră să accept Premiul Timişoara pentru Valori Europene în numele Parlamentului European. Este un omagiu adus nu numai valorilor noastre europene comune, ci şi luptei noastre zilnice de a le proteja. În vremuri de incertitudine, Europa rămâne un far al speranţei, al demnităţii şi al democraţiei. Spiritul Timişoarei întruchipează aceste valori, amintindu-ne că libertatea nu este niciodată un dat, este câştigată şi trebuie apărată. Angajamentul României faţă de proiectul european continuă să ne inspire pe toţi”, a declarat Roberta Metsola, înaintea vizitei.

La Timişoara, Roberta Metsola şi Dominic Fritz se vor întâlni cu 800 de elevi şi studenţi din Timişoara şi din regiune şi vor dialoga cu aceştia despre Europa şi despre provocările actuale.

Premiul Timişoara pentru Valori Europene este însoţit şi de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro, care vine exclusiv din sponsorizări de la firme locale. Anul acesta, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediţia din 2026.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prima laureată a acestui premiu, a donat banii unei organizaţii care sprijină integrarea copiilor cu sindrom DOWN.

Premiul este acordat personalităţilor internaţionale care susţin în mod activ valorile fundamentale ale Europei. Preşedinta PE, Roberta Metsona, laureata din acest an, a fost aleasă de un juriu format din figuri marcante ale scenei culturale, diplomatice şi juridice româneşti. Metsola a fost apreciată pentru „leadership-ul ferm în momente de criză, sprijinul necondiţionat pentru Ucraina şi Moldova şi eforturile sale continue pentru aderarea României la spaţiul Schengen”.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, a vorbit, luni, la telefon, cu Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, el transmiţând oficialului european că România va continua să colaboreze cu partenerii noştri europeni şi să-şi îndeplinească angajamentul faţă de valorile şi obiectivele Uniunii Europene.

“Îi mulţumesc Preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru felicitări. I-am transmis că România va continua să colaboreze cu partenerii noştri europeni şi să-şi îndeplinească angajamentul faţă de valorile şi obiectivele Uniunii Europene”, a transmis preşedintele ales, după discuţia cu preşedintele PE.

”România va fi o voce activă şi de încredere în construcţia unei Europe mai puternice, mai competitive şi mai unite, care lucrează pentru prosperitatea cetăţenilor noştr” a mai spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.