Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, în cadrul declaraţiilor comune cu premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, că România a fost, este şi va rămâne partenerul strategic şi cel mai apropiat susţinător al Republicii Moldova şi vor menţine un dialog extrem de dinamic între ministri, pentru a continua şi a aprofund proiectele comune.
”Îmi face o deosebită plăcere să vă urez bun venit la Bucureşti, în calitate de şef al noului guvern de la Chişinău. Doresc să vă felicit şi cu această ocazie pentru rezultatele scrutinului din 28 septembrie, pentru implicarea, spiritul civic şi votul exprimat de cetăţeni, în sprijinul parcursului european al Republicii Moldova. Aceste alegeri s-au derulat sub un asalt nemaiîntâlnit şi apreciez modul în care autorităţile Republicii Moldova şi preşedinta Maia Sandu au reuşit să facă faţă acestor provocări la adresa democraţiei şi parcursului său european. Mă bucur că România a contribuit la aceste efort”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
Şeful Executivului a arătat că ”România a fost, este şi va rămâne partenerul strategic şi cel mai apropiat susţinător al Republicii Moldova”.
”Faptele o demonstrează. Aşa cum am agreat în cadrul discuţiilor noastre, vom menţine un dialog extrem de dinamic între ministrii noştri. Trebuie să continuăm şi să aprofundăm proiectele comune, deja angajate, sau pe care le vom decide împreună, în viitor, în beneficiul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt multe domenii şi proiecte unde lucrăm foarte strâns”, a subliniat premierul.
Ilie Bolojan s-a referit la interconectarea infrastructurilor noastre de energie şi transporturi, cum ar fi linia electrică Suceava-Bălţi, reabilitarea şi electrificarea conexiunii feroviare Iaşi-Ungheni, cu fonduri europene, construcţia podului Ungheni, care va fi legat la autostrada A8, fiind primul pod peste Prut construit în ultimii 60 de ani, facilitarea tranzitului la punctele de frontieră, cu obiectivul de a reduce timpul de aşteptare, un lucru important pentru cetăţeni şi pentru companii, în contextul în care România este cel mai important partener comercial al Republicei Moldova.
”Avem deja semnate mai multe acorduri bilaterale pentru introducerea controlului coordonat la anumite puncte de trecere a frontierei şi lucrăm la dezvoltarea infrastructurii, pentru a permite un tranzit mai facil între România şi Republica Moldova”, a menţionat Bolojan.
Şeful Executivului s-a referit şi la creşterea comerţului bilateral şi a investiţiilor companiilor româneşti. ”Firmele din România sunt în prima linie a efortului investiţional din Republica Moldova, contribuind la crearea de noi locuri de muncă şi la dezvoltarea societăţii în ansamblu”, a spus el. Premierul a subliniat şi intensificarea cooperării la nivel local, cooperarea în domeniul securităţii, pe fondul riscului generat de agresiunea rusă în Ucraina şi cooperarea în domenii de suflet precum cultura şi educaţia”.
”În plan european vom rămâne şi pe mai departe o voce puternică şi un susţinător al progresului Republice Moldova. Vom lucra îndeaproape cu guvernul dumneavoastră, deoarece aderarea la Uniunea Europeană este singura opţiune, în măsură să răspundă aspiraţiilor de viitor şi să ducă la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor Republicii Moldova. Susţinem şi angajamentele de reformă ale Chişinăului, necesare nu numai în procesul de aderare, dar mai ales pentru dezvoltarea Republicii Moldova”, a afirmat premierul României.
Ilie Bolojan a arătat că ”este nevoie ca la nivelul Uniunii Europeane să se găsească rapid soluţii pentru deschiderea primelor clustere de negociere cu Republica Moldova, iar România susţine ferm acest obiectiv.”.
”Vă doresc mult succes, domnule prim-ministru, atât dumneavoastră cât şi colegilor din cabinetul pe care îl conduceţi. Vă asigur încă o dată de sprijinul şi de schiderea noastră de a lucra strâns împreună”, a spus premierul Ilie Bolojan în final.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







