Premierul Ilie Bolojan va susţine miercuri, o conferinţă de presă, la ora 17.00, pentru prezentarea pachetului de măsuri de reducere a deficitului, după ce liderii coaliţiei au discutat mai multe ore, la Palatul Victoria. El a afirmat că suntem în ceasul al 10-lea, al 11-lea şi nu trebuie să stăm până în ultimul ceas, când suntem total cu spatele la zid iar dacă nu facem nimic, ar însemna intrarea în incapacitate de plată a statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

 

UPDATE: ”Suntem în faţa unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar, pe care îl înregistrează ţara noastră. Deficitul şi absorbţia fondurilor europene sunt cele două urgenţe pe care trebuie să le gestionăm în perioada următoare”, a spus premierul în conferinţă

”De ce este corectarea deficitului o urgenţă şi o prioritate naţională? Pentru că aşa cum am mai spus, România a avut anul trecut cel mai mare deficit bugetar din ţările Uniunii Europene şi am avut al doilea cel mai mare deficit din ultimii 30 de ani. Cel mai mare, dacă vă aduceţi aminte, a fost în 2010, puţin mai mare decât cel pe care l-am avut anul trecut. A fost de 9,4% şi vă rog să vă aduceţi aminte pentru că neluând măsuri atunci la timp, guvernele de atunci au fost nevoite să crească TVA-ul de la 19% la 24% şi să genereze o tăiere a salariilor din sectorul public de 25%”, a spus el.

 

”Suntem într-o situaţie nu foarte diferită, dar suntem în ceasul al 10-lea, al 11-lea şi nu trebuie să stăm până în ultimul ceas, când suntem total cu spatele la zid. Trebuie să le explicăm oamenilor cât de gravă este situaţia”, a completat el.

 

Bolojan a spus că din 100 de lei care au fost încasaţi din taxele şi impozitele de la cetăţenii României, România a cheltuit cam 132 de lei, deci cu 32 de lei în plus pe care evident că i-a promutat.

 

”Vă rog să vă gândiţi dacă o familie care ar cheltui în fiecare lună cu 30% mai mult decât veniturile pe care le câştigă, cât ar putea rezista. Şi extrapolaţi această situaţie la nivelul unei ţări şi întelegeţi în ce situaţie este România. Nu mai putem continua în felul acesta. Dacă nu am face nimic sau am mai lungi foarte mult aceste măsuri, ar fi câteva consecinţe care ar însemna intrarea în incapacitate de plata statului român. Ar însemna că creditorii noştri, cei care ne împrumutăm prezent şi de care avem nevoie şi în viitor, pentru că nu putem funcţiona altfel, nu ne-ar mai împrumuta şi deci nu am putea acoperi cheltuielile statului, inclusiv salariile şi pensiile. Accesul la fondurile europene sunt condiţionate de reforma fiscal”, a menţionat Bolojan.

 

El a mai afirmat că nu am mai avea acces la fondurile europene şi nu am putea continua jumătate din investiţiile pe care astăzi le avem în curs, la marele autostrăzi, la liniile de cale ferată, în fiecare localitate din România.

 

”Ar însemna că practic am intra într-un risc în care am fi degradaţi la ratingul de ţară. Am intrat în aşa zisa categorie de jack, ceea ce ar însemna că ţara noastră nu mai este recomandată investiţiilor. Şi foarte puţine investiţii străine ar mai veni într-o astfel de ţară. Şi am intrat deci într-o recesiune brutală. Ceea ce ar însemna pierdere de locuri de muncă mare, un şomaj puternic, un curs care s-ar deprecia masiv. Şi practic acest lucru nu îl putem permite în momentul de faţă”, a spus el.

Premierul a dat exemplul Greciei din anul 2009.

”Nici astăzi Grecia nu şi-a revenit din acea situaţie în totalitate. Şi România este şi astăzi într-o situaţie mai bună decât Grecia. Şi nu trebuie să repetăm greşelile pe care le-au făcut alte ţări, pentru că revenirea ar fi foarte dureroasă. Din aceste raţiuni nu mai putem aştepta şi deci propunem un pachet fiscal care urmăreşte pe fond să reducă acest deficit şi să apropie, într-o mică măsură, pentru că nu se poate face de pe o zi le alta, cheltuielile de venituri”, a explicat Bolojan. 

 

ŞTIREA INIŢIALĂ: Declaraţiile premierului vin la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, în care s-au definitivat măsurile fiscale pe care Guvernul urmează să le ia, în perioada următoare.

Guvernul a discutat o variantă de ultim set de măsuri cu Comisia Europeană, care prevede creşteri de taxe în valoare de 10,6 miliarde de lei în acest an, cu aplicare de la 1 august, şi de 33,6 miliarde de lei anul următor (aplicare an întreg), la care se adaugă creşteri de taxe de 10,92 miliarde de lei de la 1 ianuarie, pentru un total în 2026 (majorări de taxe adoptate la 1 august 2025 şi cele de la 1 ianuarie 2026) de 44,55 miliarde lei (2,19% din PIB), conform documentului obţinut de Profit.ro şi datat 30 iunie.

În plus, conform informaţiilor Profit.ro, la acest moment, intenţia Guvernului este de a-şi angaja răspunderea în Parlament, chiar în această lună, pentru actul normativ care va introduce noile creşteri de taxe.

Printre acestea sunt creşteri ample la TVA, cu cota generală urcată de la 19% la 21% şi o singură cotă redusă, de 11%, precum şi majorarea impozitului pe cifra de afaceri în sectorul bancar de la 2% la 4%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.