Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, la ceremonia dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, că importanţa capacităţii defensive este mai relevantă ca oricând în această perioadă, în care agresiunea militară ilegală, neprovocată şi ilegitimă a Rusiei asupra Ucrainei ameninţă securitatea în regiune şi chiar a întregii lumi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

”11 noiembrie are o dublă semnificaţie pentru noi, românii. Ziua Armistiţiului marca sfârşitul Primului Război Mondial şi un pas extrem de important pentru deschiderea drumului spre realizarea Marii Uniri de la 1918. Pentru militarii Armatei Române este o zi cu rezonanţă, expresie a recunoştinţei pe care toţi o purtăm militarilor întorşi din misiuni şi eroilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii. Curajul şi dedicarea lor fac cinste României, iar misiunile încheiate cu succes în toţi aceşti ani în care am acţionat alături de partenerii noştri din NATO şi Uniunea Europeană contribuie la siguranţa şi protecţia de care cetăţenii români şi economia noastră beneficiază astăzi”, a declarat premierul.

Nicolae Ciucă a precizat că ”importanţa capacităţii defensive este mai relevantă ca oricând în această perioadă, în care agresiunea militară ilegală, neprovocată şi ilegitimă a Rusiei asupra Ucrainei ameninţă securitatea în regiune şi chiar a întregii lumi”.

”Pregătirea şi înzestrarea Armatei României reprezintă în continuare direcţii-cheie pentru a întări capacitatea de apărare a ţării noastre şi pentru a răspunde exigenţelor şi provocărilor geostrategice ca stat de frontieră externă a comunităţii euro-atlantice şi a Spaţiului Schengen. La nivelul Guvernului susţinem ca obiectiv prioritar continuarea procesului de înzestrare a Armatei Române cu echipamente şi tehnică militară moderne, sens în care ne-am asumat decizia de a creşte de la 2 la 2,5% din PIB alocarea pentru apărare. Am încredere în dumneavoastră, în pregătirea şi perfecţionarea permanentă a unităţilor şi a marilor unităţi. Profesionalismul rămâne principala calitate a Armatei Române”, a afirmat şeful Executivului.

El a transmis un mesaj către militari: ”Asemenea bravilor veterani ai celui de Al Doilea Război Mondial, aţi contribuit la scrierea istoriei acestei ţări, la consolidarea profilului internaţional al României. Respectul de care se bucură Armata României în rândul partenerilor internaţionali şi încrederea acordată de cetăţeni vi se datorează şi dumneavoastră. Vă salut cu respect şi vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut şi faceţi pentru România! Sunt recunoscător faţă de camarazii răniţi în misiuni, a căror voinţă şi putere de a merge mai departe, indiferent de obstacole, este o adevărată lecţie de viaţă. Aduc omagiul meu militarilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii, în numele ţării şi pentru ţară şi suntem alături de familiile acestora”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.