Premierul Nicolae Ciucă a făcut apel, miercuri, la miniştri, să finalizeze toate elementele de analiză şi de impact, astfel încât, până luni, când va avea loc şedinţa coaliţiei, să poată să fi făcut public anunţul cu setul de măsuri pentru protejarea populaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Fac apel la toţi miniştrii, astfel încât, pe baza deciziei pe care am luat-o ieri în coaliţie, privind evaluarea măsurilor socio-economice pe care Guvernul trebuie să le întreprindă, astfel încât să continuăm măsurile de protejare a populaţiei şi a economiei, să finalizaţi toate elementele de analiză şi de impact, astfel încât, până luni, când va avea loc şedinţa coaliţiei, să putem să facem public anunţul cu setul de măsuri care vor fi adoptate”, a spus premierul, în deschiderea şedinţei de Guvern. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat, marţi, că în şedinţa coaliţiei de la Palatul Victoria a fost făcută o analiză asupra formei finale a pachetului de măsuri economice şi sociale pregătite pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele crizelor pe care le traversează România.

Liderii coaliţiei vor prezenta, luni, măsurile pe care Executivul le va implementa.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.